Grăbind încet spre Constanța

Pentru nimic din lume, nu am putut lăsa Wimbledonul

O spun pe șleau și fără mari remușcări. Nu am văzut decît repriza a doua a Supercupei noastre constănțene din cauza Wimbledonului: nu am putut lăsa pentru nimic din lume setul decisiv al sfertului dintre Gasquet și Wawrinka. A fost tot ce am văzut mai frumos acolo dacă frumos mai înseamnă ceva azi, în vocabularul nostru obsedat de vulgaritățile elementare și vitale. Gasquet – care, desigur, nu e un căpcăun din speța Nole și Andy – avea 5-3 fața în unui Stan (pe care îl pun tot mai liniștit lîngă Roger) capabil apoi să-l egaleze la 5. De la acest 5-5 s-a mers într-o tensiune plină de pasiune, fără umbrele vreunei țăcăneli, pînă la 7-7, 8-8, 9-8 pentru Gaquet, 10-9 tot pentru el (după un game fantastic), pentru ca aici, pe serviciul lui Wawrinka, francezul să facă breakul mîntuitor de 11-9. S-a jucat un tenis de-o claritate și intensitate care atingeau formidabilul în schimburile lungi, de-a lungul și de-a latul, la fileu ca și de pe liniile de fund.

E aproape sigur că Gasquet nu-l va birui pe Djokovici, care nu-i va permite dezinvoltura jocului magnific din sfertul cu Wawrinka. Mai degrabă Nole s-a chinuit cu eficiența acestui uimitor Anderson care l-a condus cu 2-0 la seturi. Dar ce-ar fi făcut cu Wawrinka, după victoria acestuia la Roland Garros, nu se știe. Oricum, fan Wawrinka (de ce, am explicat-o în cronica mea din 22 mai), ceva nu mi-a sunat bine într-o declarație a sa din primele tururi la Wimbledon: „Sînt singurul care-l pot învinge pe Djokovici”. Nu eram obișnuit cu asemenea idei din partea lui, o întrupare a decenței elvețiene. Poate că asta l-a costat în meciul cu Gasquet, la rîndul lui o întruchipare a spiritului francez de finețe și eleganță în tenis.

Grăbindu-mă încet spre Constanța aș mai vrea să obiectez la plictisul cu care mulți amici au privit Copa America și la preaîndelunga pălăvrăgeală în jurul lui Messi. În fond, Argentina ne-a dat capodopera cu 6-1 cu Paraguay, acolo unde Messi nu a marcat nici un gol, dar a dat jumătate din pasele de gol. Asta nu-i o performanță? Problema finalei a fost dispariția prematură a omului numărul 1, Di Maria, apoi retragerile lui Aguero și Pastore, plus absența unui anume Tevez. Altfel, nu polemizez cu plictiseala bunilor mei amici. Bine că nu s-au plictisit măreții impresari ai grandioaselor cluburi europene.

În fine, ajuns la Constanța noastră, pot spune cald că mi-a făcut o bună impresie costumul lui Mirel Rădoi, dar de cea mai înaltă apreciere trebuie să se bucure concizia patronului: „Nu e o mare pierdere Supercupa!”. O coroborez cu o de ajuns de recentă declarație a aceluiași: „Mă înțelegeți că nu mă mai interesează fotbalul?” Cum să n-o înțeleg? Am tratat totdeauna cu cea mai mare seriozitate tot ce a emis domnia sa. Nu mi-a fost ușor.