O tot mai europeană Copa America

Totuși, noi, sud-americanii, am dat tripleta Barcelonei

Rămîne cum am stabilit după Mondialul de anul trecut: Germania zdrobise în semifinală Brazilia și într-o finală chinuită a învins Argentina. Europa a fost über alles și mai ales peste America de Sud. Spiritul fotbalului european – în logica și la banii lui – s-a impus, dacă nu definitiv, deocamdată incontestabil. Această Copa America ne-o dovedește meci cu meci, grupă cu grupă. Toți acești bărbați și băieți – din Mexic pînă jos, în Patagonia – joacă europenește, așa cum i-a învățat viața lor de-a lungul anului pe bătrînul continent, de la Atlantic pînă la Urali, după cum îl definea, cu grandilocvența lui azi desuetă, generalul De Gaulle.

Se atinge și se bate mingea ca la Hoffenheim, ca la Manchester și Roma, se intră tare ca la Londra și Moscova, abrogîndu-se legea de bază a sud-americanilor de altădată: nu contează cît încasezi, totul e să dai un gol mai mult decît adversarul; s-au întărit la maximum apărările, se joacă sub magia unui 1-0 italienesc, s-a stins fantezia și nebunia unor scoruri fabuloase, abia-abia licăresc un 2-2 al Argentinei cu Peru (de la 2-0 pentru Messi) sau un 3-3 între Chile și Mexic. Avem apărări aglomerate și atacuri care știu să conserve un 1-0. Imaginația e puțină, se mizează pe eficacitate și rezistență în efort, pe știința înghețării jocului și un marcaj la sînge, ca la europeni, pe disciplina tactică – altădată un nonsens pentru spontaneitatea lor vrăjitorească.

Genii? În mai toți strălucesc diamantele talentului, Europa nu se înșală cînd îi cumpără pe capete ca apoi să-i supună exigențelor ei în profit și pierdere. Neymar? „Un copil”, zice Gică Craioveanu, generos. Un copil care vrea să facă totul, să ia totul și tortul, fiindcă Barcelona (tot în Europa!) l-a cumpărat pe 80 de milioane. Nu ține. Prefer – să zic așa – bombasticăreala lui Messi. El zice că ar lăsa toate trofeele europene pentru Copa America. Serios? De aia e atît de economicos pînă acum? Își dozează efortul pentru meciul dintre Argentina și Columbia, diagnosticat de Ilie Dumitrescu drept meciul crucial. În ce mă privește, nu discut așa: eu rămîn ce-am fost – un fan sud-american. Nici vorbă să disprețuiesc fotbalul lui Schweinsteiger, am doar o melancolie normală după Pele și Garrincha; mi-o alin, mîndru că am dat europei tripleta Barcelonei și patru de-ai noștri la Șahtiorul lui Lucescu. Mă deranjează doar un singur fenomen: cum strigă comentatorii noștri, brazilienește, din adîncul ființei lor, „Goooooool!” cu vreo 20 de „o”. Domnilor – ca să fiu scurt – nu ni se potrivește. E greu să ne mai entuziasmăm, chiar și de fotbal, azi, în România.