În plină anormalitate fotbalistică

O rugăminte către statisticienii noștri

De cînd l-am auzit pe Duckadam, la Fotbal Clubul lui Radu Naum, era înaintea meciului cu Oțelul, că ar fi fantastic ca Steaua să cucerească toate trei trofeele, mi-am spus că omul din Sevilla exagerează. Nu ar fi fost nimic fantastic. Ar fi fost cu totul normal. Obosisem de cîte ori scrisesem că Steaua nu are adversar în România. Fără a fi stelist de mic – cum m-a demascat cineva pe un email – era o evidență de necomentat, indiferent al cui fan ești. Mai degrabă se putea spune că ar fi fost anormal ca Steaua să nu ia totul, începînd cu campionatul în care se plimba cu 13 puncte peste mălăieții ei urmăritori.

Azi, după ce a pierdut în retur toate cele 13 puncte, prin 4 înfrîngeri, după ce a ajuns – curat incredibil – să piardă primul loc în clasament, nu cred că exagerez scriind că ne găsim în plină anormalitate fotbalistică. Nu ASA Tîrgu Mureș e anormal de bună, ci Steaua e anormală în degringolada ei. Blîndul Gâlcă abia mai putea îngăima că el a spus din decembrie că titlul nu e în buzunar. Ei și, ce-i cu asta? Era, adică, un vizionar? Unde-i vizionarul care își putea imagina că Steaua pierde la Rapid, pe urmă la Petrolul, pe urmă la Oțelul… După acel 1-2 cu Cernat, Ilie Dumitrescu își pierduse clasica sa stăpînire de sine și declara cît putea el de drastic: „Jucătorii Stelei nu au nici o scuză”. Balint, și mai rău, o zicea de la obraz: „Steaua nu mai joacă fotbal”.

Acum, după acest 0-1 cu ASA, al patrulea eșec, ca unul care nu suport ușor exagerările, mă rezum la a repeta în gînd acel „Nu se poate!, nu se poate!” al lui Marius Ancuța, cînd Murphy ratează o bilă pe care oricine dintre noi, nu-i așa?, o băga. Mureșan are dreptate să spună că Steaua nu l-a impresionat cu nimic, mai ales că ASA, la 1-0, nu a jucat altceva decît știm cu toții, în România, cînd ai 1-0: la pragmatismul rece, la dăruirea fierbinte. ASA – vorba lui Liviu Ciobotariu – e o echipă matură, matură din toate punctele de vedere, inclusiv cel al buletinului de identitate. De la Stăncioiu pînă la Hora, trecînd pe la excelențele lor N’Doye, Voiculeț, Mureșan, mai toți – cu excepția unui Bumba- sînt maturi bine mersi. Nu am nici o obiecție majoră, aferim, să ajungă campioni, să mai cunoască lumea încă un oraș din România, după Cluj, Galați, Urziceni, să intre în categoria marilor surprize ale unui fotbal în general amărăștean, dar să nu mi se spună deocamdată că ASA aduce un suflu nou. Ea poate doar să-i sufle titlul Stelei, ceea ce – ca să nu bagatelizăm plăcerile populare – îi va bucura pe mulți.

Nu cred că va ieși un mare scandal, avînd în vedere că pe patronul Stelei nu-l mai interesează fotbalul; iar cînd domnia sa spune că nu-l mai interesează ceva, așa rămîne. E ceea ce poate explica în mare măsură degringolada anormală a echipei. Rog respectuos pe statisticienii noștri să caute cînd s-a mai pus în pericol un titlu, după ce conduci înaintea returului cu 13 puncte.. Rămîn la Marius Ancuța: nu se poate, nu se poate…