Vive el fútbol

Nu fiți ingrați: duminică, luni, marți, miercuri am avut ce vedea

Oricît îl vorbim de rău, fotbalul intern și extern e încă generos. Și ce dacă într-o etapă românească prindem un singur meci care, vorba aia, nu a fost rău […]

Nu fiți ingrați: duminică, luni, marți, miercuri am avut ce vedea

Oricît îl vorbim de rău, fotbalul intern și extern e încă generos. Și ce dacă într-o etapă românească prindem un singur meci care, vorba aia, nu a fost rău deloc? Mă topesc după această vorbă indulgentă. Petrolul – Steaua n-a fost rău deloc, ASA Tîrgu Mureș – Dinamo n-a fost nici el rău deloc, mai mult: Steaua a făcut unanimitate, de la Gâlcă la Liță Dumitru, că a jucat slab cu CFR Cluj, dar de neuitat e fericirea staff-ului ei la un 1-0 țucudenist. Asta a fost duminică. Luni, Rapidul cîștigă la Mediaș, nu contează cum, și de ce nu am fi bucuroși…? Dacă scapă de retrogradare? Precis, fotbalul are un suflet mai bun decît avem noi, exigenții, superexigenții, apucații rafinați…

Dovadă că tot luni, după meciul de la Mediaș, vine un United – Arsenal splendid – splendid desigur la englezi, cu 74.285 de spectatori cărora nu le pasă ce scriem noi la București despre ce fac în Europa un Van Gaal, un Wenger. Pur și simplu nu le pasă. Dincolo de bani și de emiri, îi interesează doar campionatul lor, tot așa cum nu demult mi-a scris un internaut de-ai noștri: „Bătrîne, mai lasă-mă în pace cu englezii, nu mă interesează decît ce se joacă în România”. Nu vă vine să credeți? De ce? Imediat a venit un altul – „Nu-i mai populariza pe toți proștii”. Sîntem, în majoritate, răi și-ai dracului, dar fotbalul nu ne lasă, drăguțul, să ne înrăim. Marți seară vine un Real Madrid – Schalke 04. Ce mai pot spune? Amuțești. 4-3 pentru Schalke 04, la un pas de un 5-3, rezultat istoric – un Real Madrid eliminat acasă… Desigur, asta-i mai lipsea lui Ancelotti, după un nenorocit 0-1 la Bilbao, cu care mai ceda și șefia clasamentului.

Dar de unde la Schalke al lui Di Matteo atîta forță și chiar insolență? La cîte puncte de Bayern e Schalke în Bundesliga? Tăcere. Fără mult savantlîc, e de ajuns să vezi cursa și șutul lui Huntelaar pentru 4-3 (minutul 81) plus bomba din minutul 87 a lui Sane, apărată de un sfînt Iker care totuși mai poate să salveze echipa de la un dezastruos 3-5. Și dacă nu v-am convins de generozitatea soccerului – ați văzut ce scrie printre toate reclamele spaniole? Vive el fútbol! – atunci să fim fair-play cu memoria noastră şi să o încărcăm cu acest 2-2 la Londra, dintre Mourinho si PSG, de miercuri noapte. Avem toate datele pentru a-l numi senzațional. În fața unui Chelsea despre care nu se poate spune decît că a condus de două ori – „parizienii” unui patron emir, în zece, fără Ibra din minutul 30, joacă alte 90 de minute (adică un meci întreg) ca niște posedați, mai posedați decît oamenii lui Mourinho, care nu-s nici ei de ici, de colo; de fiecare dată, într-un careu supraaglomerat, ei egalează prin două magistrale lovituri de cap, ale lui David Luiz și Thiago Silva, ale cui, mă rog? A doi brazilieni, vă rog frumos, la care nu avem voie să nu-l adăugăm pe Pastore, extraordinar nu o dată…

Slăbiți-mă cu întrebarea cîți francezi sînt la PSG! E cazul să închei scriind că cel mai bun fotbalist care joacă azi în România se numește Filipe Teixeira.