O idee clară: diseară nu va fi de joacă!

Vechea problemă: ce facem la 1-0? Dar vom avea un 1-0?

Nu-mi aduc aminte ca, înainte cu o zi de un meci oficial al naționalei, să-mi fi dat cu părerea în scris. Ce mai poate face ziaristul în ultimele 24 […]

Vechea problemă: ce facem la 1-0? Dar vom avea un 1-0?

Nu-mi aduc aminte ca, înainte cu o zi de un meci oficial al naționalei, să-mi fi dat cu părerea în scris. Ce mai poate face ziaristul în ultimele 24 de ore? Să facă pe și mai deșteptul ca selecționerul? Să se dea – în ultimele minute – mai competent decît nea Angelo, decît Lucescu, Dinu, Ienei sau Puiu Iordănescu? Și de ce ar fi trebuit ca aceștia, în ultimele ore înainte de meci, să-l citească? De unde atîta orgoliu deșucheat? Dacă nu l-au luat în seamă pînă atunci, treaba lor, îi privește, dar nu ne poți cere – decît dacă ești un închipuit – să te aibă și pe tine pe cap în clipele acelea… Pînă unde poate duce prezumția de importanță a scrisului tău? Știu pînă unde – pînă la voluptatea ca după eșec să poți emite banalitatea: eu ce v-am spus? Nu am această voluptate și nu pretind un acord unanim.

Dacă scriu azi, înainte de meciul de diseară, nu este pentru a-mi da cu părerea despre „ai noștri”, ci din anglofilie fotbalistică. Pentru mine, acești nord-irlandezi, într-o apăsătoare majoritate, sînt de acolo, din ligile cele mai obscure ale fotbalului englez. Nu știu cîți sînt cunoscuți în Europa, dar, în ce mă privește, le dau, după o expresie românească, o „înaltă apreciere”. Nu pot uita cum arată un meci în Anglia, între aceste echipe de mîna a doua, a treia, a patra, cînd joacă în Cupele Angliei cu crocodili din Premier League. Cînd cîte un Notts County, cîte un Brighton, cîte un Reading (dintre cele pe care le știm) dau cu ochii de ditamai Liverpool sau Arsenal, are loc un fenomen (aproape) neverosimil de crîncen, de patetic, de înduioșător. Aș spune – pentru a păstra un anume umor – că nu e deloc de joacă.

Marți, Theodor Jumătate ne-a arătat om cu om unde joacă în Anglia acești năzdrăvani nord-irlandezi, cărora nici lor nu le vine să creadă că au bătut, în deplasare, Grecia și Ungaria și s-au trezit pe primul loc. Antrenorul lor are humorul casei și nu vede „un sfîrșit al lumii” dacă pierd în România. Eu, bucureștean care nu mă joc cu „sfîrșitul lumii” în fotbal, nu prea îmi găsesc humorul în perspectiva unui eșec diseară. Mi se întîmplă rar. Mă capsez, tehnic, tactic, pe ideea lui Tamaș: „Dacă dăm gol, să nu ne retragem!”. E vechea noastră problemă – de la Angelo la Ienei, Piți și Puiu Iordănescu: ce facem la 1-0? Cînd vom scăpa de ea? Dar mai întîi și-ntîi vom avea un 1-0?