Halep în cel mai bun meci al vieții ei

Buimăciți, să rămînem sobri și tandri Un prieten – singurul cu care discut, ca două bufnițe la miez de noapte, scorurile din Premier League și ce-a mai făcut Dinamo – m-a sunat în plină zi din metrou, să mă întrebe, […]

Buimăciți, să rămînem sobri și tandri

Un prieten – singurul cu care discut, ca două bufnițe la miez de noapte, scorurile din Premier League și ce-a mai făcut Dinamo – m-a sunat în plină zi din metrou, să mă întrebe, fiindcă el nu văzuse meciul, dacă acest 6-0, 6-2 e în favoarea lui Halep; se îndoia că a auzit bine: în mintea lui nu putea fi decît pentru Serena; l-am sfătuit că poate coborî liniștit la prima. A fost 6-0, 6-2 pentru Halep în 65 de minute. Nu diminuăm cu nimic din strălucirea acestui scor dacă stăm în fața lui, buimaci. Halep ne va înțelege – ea însăși a recunoscut în discuția exemplară cu Luminița Paul că nu credea că va putea să învingă la asemenea dimensiuni și va adăuga imediat că Serena nu a fost în cea mai bună zi.

E elegant spus: nu am văzut vreodată o Serena Williams în asemenea hal. În primul set nu a putut lega trei mingi. Ea recunoaște că a fost jenantă și serviciul ei era demn de un copilaș la 10 ani. Din nou nu vreau să scad nici cu atîtica meritele Simonei Halep. E o lege dură în sport, la nivelurile cele mai înalte: cînd ai în față un campion mondial în zi catastrofală (există asemenea zi), trebuie să știi să-l învingi fără să-ți ceri scuze, fără să fii inhibat. Dacă nu ești în stare – e vina ta, nu a lui. Dacă te sperie că ai 6-0 în 20 de minute și nu știi ce să joci mai departe, dacă te copleșește propria reușită, nu ai stofă de viitor campion. Ori Halep nu s-a speriat de acest 6-0 în 20 de minute. Frazele cheie din interviul cu Luminița Paul sînt acestea: „Nu m-am speriat după primul set, asta a fost foarte important pentru mine… Am fost foarte calmă, ceea ce mă surprinde puțin…”.

Pe mine, unul, calmul ei în setul al doilea – tot ce-a jucat mai convingător în viața ei – nu m-a surprins, ci m-a stupefiat. Căci Serena, cucerind primul game după 30 de minute, a început să urle cum știe ea, cerîndu-și concentrare și amenințînd cu o revenire în meci, acele reveniri paralizante ale marilor campioni în stare de disperare. De la acel 2-1 pînă la 5-2, Simona – să-i spun o dată pe nume – a jucat cîteva game-uri formidabile, „cu cîteva mingi incredibile”, zice ea, „am servit bine, am returnat bine”, ceea ce nu mă împiedică să-i imput insuficiențele la fileu, unde ar fi putut să fie decisivă și n-a fost. Dar la 5-2 nu i-a tremurat mîna – ca altădată, la US Open, în meciul cu Baroni – deși nouă, în fotoliile noastre meschine, ne tremurau inimioarele, să nu ne ferim a fi cîteva clipe tandri cu noi înșine.

Și pentru a redeveni sobri, printre urale, entuziasme și telegrame, s-o felicităm pentru prima frază de după victorie (11-11 lovituri cîștigătoare, 36 de erori Serena – 12 Simona): „Nu pot explica tot ce simt…”. E foarte bine – să nu ne explice, înțelegem. Și mie, azi, Wozniacki mi se pare într-o formă extraordinară.