Încă o noapte furtunoasă
Sir Moți și mîndria complexă de a fi român
După noaptea abracadabrantă de la Sofia, cel mai ușor mi se pare a fi analitic, ipocrit și chiar indignat. Nu sînt dispus, după cîte am încasat din partea celui pe care […]
Sir Moți și mîndria complexă de a fi român
După noaptea abracadabrantă de la Sofia, cel mai ușor mi se pare a fi analitic, ipocrit și chiar indignat. Nu sînt dispus, după cîte am încasat din partea celui pe care Cristian Geambașu îl numește inspirat „un scenarist cu imaginație perversă”. Da, zicem că știm totul despre fotbal, dar existența unui asemenea scenarist o ignorăm. El, secretos, obscur, guvernează deseori întîmplările unui meci, detaliile aiuritoare cărora, deștepți după război, le găsim o logică implacabilă. Aud că golul din minutul 90 a fost cu totul îndreptățit după presiunea bulgarilor în repriza a doua, cînd Steaua „nu a jucat nimic”… Și ce dacă era îndreptățit? Mamă, ce cronică despre eroismul Stelei aveam gata pînă în minutul 89! Se zice că a fost și, într-adevăr a fost, un gol formidabil, de tip brazilian; se uită că același Wanderson a ratat mai apoi un penalty! Ceva, în adînc, unde nu ajung toate competențele noastre, nu e în ordine.
Un confrate dintre cei mai înțelepți, Radu Paraschivescu, își dorea, cu humorul său liniștit, ca Steaua să se califice chiar și printr-un joc plicticos, dar scenaristul pervers și perfid l-a contrazis și ne-a dat un meci care, indiscutabil, va rămîne în istoria Stelei, categoria Boro-horror. I se ridică ode lui Moți, pe bună dreptate, i se va dedica o tribună pe viitorul stadion din Razgrad, i se va da o primă în plus, nimeni nu e însă dispus să își amintească amănuntul că la București, după golul „amicului” său Chipciu, în ultimele minute regulamentare, același Moți a salvat Ludogorețul de la un 0-2 decisiv. Aia nu se pune?
În generala harababură – cam asta ar fi pe românește abacadabrant – Moți, la ora cînd nu știu ce fac afară Chiri, Tătă, Bourceanu și alte glorii de milioane, este cel mai competitiv fotbalist român care are dreptul deplin, pînă la sarcasm, să se bucure pentru că a fericit numeroșii suporteri ai lui Dinamo București. Sir Moți – cum îl înnobilează The Mirror – este cel mai convingător exemplu de profesionalism în era globalizării localizate peste Dunăre. El se înscrie în mîndria noastră complexă de a fi român.
Dacă cel mai ușor e să fii analitic la acest eșec, cel mai greu este să îți reprimi vanitatea. Mă tentează să mă laud – deși nu stăpînesc noțiunea – că am scris din timp, aici, că îi subapreciem pe acești bulgobrazilieni, că-i privim cu o condescendență nejustificată, că nu sîntem mult mai europeni decît ei. Mă laud și imediat mă socotesc meschin. Caut o geană de humor și o găsesc în cea mai năzdrăvană revelație – miliardarul patron din Razgrad intenționează să-l cumpere pe Chipciu! E teribil, monșer, ce ochi are jupînul.
După care cad, cinstit, în superstiție, unde altundeva după o asemenea noapte furtunoasă? Îi rog frumos pe comentatorii noștri la meciuri internaționale complicate să nu își mai manifeste patriotismul declarînd sus și tare, înainte de minutul 90, că „ne apropiem de calificare”. Miercuri seară, asta s-a întîmplat în minutul 70. Nu e deloc antipatriotic să taci atît cît trebuie. Vă mulțumesc pentru atenție.