Plăcerile Mondialului încă rezistă

De la Papa Francisc la cei din Berceni.

Papa Francisc, argentinianul cu tricoul numărul 10 al echipei din San Lorenzo, instalează la Vatican un ecran gigant ca să urmărească împreună cu garda sa de halebardieri elvețieni meciul dintre Argentina și […]

De la Papa Francisc la cei din Berceni.

Papa Francisc, argentinianul cu tricoul numărul 10 al echipei din San Lorenzo, instalează la Vatican un ecran gigant ca să urmărească împreună cu garda sa de halebardieri elvețieni meciul dintre Argentina și Elveția din „optimi”. Mi se pare senzațional. Undeva, prin capitala României, la un pub din Berceni, poreclit Hilton, o mulțime voioasă și competentă se adună să vadă ce vede și Papa, punîndu-și întrebări de clasic haz mucalit: „Ați auzit vreodată de tangouri elvețiene? Dar de ceasuri argentiniene?”.

Pot să spun că Mondialul, chiar după „optimile” sale, continuă să pasioneze și încă nu dezamăgește; nu au apărut deocamdată contestatari furibunzi, protestatari violenți la calitatea meciurilor; rari sînt moftologii care zic că nu se uită la Mondial, preferîndu-i cupele europene (fals conflict!). Scandalurile sînt minore și inerente: arbitrajele care nu văd penaltyuri orbitoare, nedreptățile din jocul calificărilor care trimit acasă pe Chile și Mexic (of, of) și o lasă în competiție pe o Elveție pe care o putem numi, ca prestație, un Iran european.

Firește că există specialiști cărora le-a plăcut și Iranul… Sîntem în polemici, nu ne luăm încă la bătaie și huo. Fiindcă, înainte de toate, acest Mondial este extraordinar de echilibrat. Nici un meci nu a fost și nu este de scăpat din ochi. Oricînd e loc de o uimire. Dintre „optimi”, 5 au necesitat prelungiri. Și ce prelungiri!

Chiar dacă la un Grecia-Costa Rica, Lineker, cu humorul lui, cerea, după primele 30 de minute, să se treacă direct la penaltyuri, prelungirile, cu o Costa Rică în 10, au fost frenetice și au culminat cu 5 penaltyuri bătute impecabil de sud-americanii epuizați.

Navas, portarul lor, a intrat printre celebritățile Mondialului, alături de un Ochoa, de un Bravo, de un Howard, de un Neuer, întru totul nebun de pozitiv. Avem atîția portari uluitori din cauză că se joacă extrem de ofensiv. Frumusețea – pentru mine, supremă – vine din aceea că, înaintea „sferturilor”, nu există favoriți incontestabili, superiorități indiscutabile.

Suporter latino-american, nu sînt sigur nici de Brazilia – mult prea nervoasă și nerăbdătoare să triumfe -, nici de o Argentină, curat enigmatică, între ce știe și ce poate. Îl înțeleg pe Ilie Dumitrescu – un latino de-ai nostri- care ia cu jumătate de gură Germania – mașinăria nu e 100% fiabilă.

Europenește vorbind, înclin spre Olanda lui Robben și Kuyt (da, TRU are dreptate), căci Franța nu mi se pare „o echipă mare”, iar Belgia ar fi cum ar fi dacă nu ar rata enorm. Unde sînt decis e în privința topurilor: Nu pot să pun golul lui Cahill australianul peste cele ale lui James Rodriguez și Van Persie, după cum cred că surpriză cea mai mare nu e Costa Rica, atît timp cît s-a pornit de la acel incredibil Olanda-Spania 5-1.

La capitolul humor – de neevitat – pun cap de listă pe Yelțin Tejeda. Trebuia să trăim un Mondial de fotbal ca să aflăm că în Costa Rica, acum 22 de ani, un tată și-a numit băiatul nou născut cu numele lui Ielțin. Pe locul 2, Theo Jumătate al nostru, marcînd dintr-un voleu irezistibil, pe nisipul Copacabanei.