Copilării și corectări

Nu e ruşine să te răzgîndeşti în faţa evidenţelor

Și ce dacă țin cu United? Sîmbăta trecută, cînd la Manchester mulțimea din tribune a invadat terenul pentru a-și îmbrățișa campionii lui City, aș fi fost gata să semnez fraza comentatorului […]

Nu e ruşine să te răzgîndeşti în faţa evidenţelor

Și ce dacă țin cu United? Sîmbăta trecută, cînd la Manchester mulțimea din tribune a invadat terenul pentru a-și îmbrățișa campionii lui City, aș fi fost gata să semnez fraza comentatorului Eurosport: „Premier League e cea mai frumoasă poveste a fotbalului”. Miile și miile de spectatori coborîți pe gazon ca să se bucure de „ai lor” mă înfiorau ca God Save the Queen, imnul care – după cum mi s-a explicat odată – le dă garanția că în țara lor nu va conduce niciodată un Hitler sau un Stalin. Desigur, mă copilăream… Nu mi-a trebuit decît duminica de-a doua zi ca să mă maturizez, adică să mă corectez. Am stat toată noaptea să văd ce se întîmplă în Spania, cu meciurile pasionante pentru titlu, și nu mai pot spune că în Anglia e cea mai frumoasă poveste a fotbalului. Nu e nici o rușine să te răzgîndești în fața evidențelor care te contrazic brutal. În 2014, în Anglia și Spania, titlul se joacă pînă în ultima clipă, și tot în 2014 nu se poate trece peste adevărul că Spania are două campioane europene, în Madrid și Sevilla. În 2013, două echipe germane disputau la Londra titlul european. În fotbal nimic nu se spune odată pentru totdeauna.

Nu pot avea obiecții majore la cei 33 la sută dintre votanții anchetei Gazetei noastre, care preferă campionatul Spaniei, aproape dublu decît noi, acești 17 la sută, sensibili la Premier League. Nu mă răzvrătesc citind că doar 9 la sută țin cu United, dar găsesc disproporționat că 34 la sută o pun mai sus pe Barcelona și doar 19 la sută sînt realiștii madrileni. O scriu ca unul care am fost și am rămas barcelonez, încasînd-o dur, ani de zile, de la fanii extratereștrilor (Sau galactici? Totdeauna am confundat superlativele lor co(s)mice) Tot așa, oricît m-a entuziasmat Messi, nu pricep diferența dintre cele 47 la sută din voturi pentru el și doar 23 la sută în favoarea lui Ronaldo. De cam multișor poveste Cristiano e peste Messi și pretind competenților să deschidă „mai” obiectiv ochii la evoluțiile lor. Cu aceeași obiectivitate susțin că la ora actuală Realul e peste Barca (cred că și peste Atletico) și regret că nu se va impune și în campionat.

Nu pot totuși să nu revin la cei de peste Mînecă: povestea cea mai frumoasă despre fotbal „văzută” în 2014 este aceea de la un Sunderland – Chelsea (prima luptînd să nu retrogradeze, a doua pentru titlu), unde în ultimele minute, la 1-1, oamenii lui Poyet au penalty pentru 2-1. În tribună un adult își acoperă ochii și lîngă el copilul lui se uită brav, ca să-l anunțe dacă s-a marcat sau nu… E o imagine pentru numărul de ieri al Gazetei, consacrat taților care ne-au dus cîndva la un meci. Al meu m-a dus, în ’39, pe ANEF, la primul meu internațional, să văd Anglia – România, 2-0…