Și dacă sîntem prea deștepți?

Putem trăi fără să ne precipităm?

Miercuri seară, Barca și City ne-au dat cele mai seducătoare minute din meciurile acestor „optimi” ale Ligii Campionilor. Cu un 2-0 în tur, la Manchester, returul părea jucat, City nu avea cum să elimine […]

Putem trăi fără să ne precipităm?

Miercuri seară, Barca și City ne-au dat cele mai seducătoare minute din meciurile acestor „optimi” ale Ligii Campionilor. Cu un 2-0 în tur, la Manchester, returul părea jucat, City nu avea cum să elimine Barca pe Camp Nou, oricît de rotund este balonul și oricît de fixe sînt ideile noastre. Meciul a fost super spre superb, cerîndu-ne insistent să ne dăm mai puțin deștepți și atotștiutori, ceea ce dintotdeauna e dureros. Am trecut cu plăcere peste această durere a predeșteptului contrazis și m-am gîndit la ce au putut să joace Barca și City doar cu cîteva zile înainte. Cu pasele lor cînd banale, cînd inexacte, catalanii pierduseră la a 18-a din campionat, o catastrofă în lupta lor cu madrilenii, fuseseră huiduiți și mai toți competenții ziceau și scriau că Barca apune.

City o făcuse la fel de lată: la Manchester, Wigan o eliminase din semifinalele Cupei Angliei, Wigan a patra în liga secundă, aceeași Wigan care îi luase anul trecut același trofeu în finală; nici azi nu pot uita chipurile suporterilor stupefiați, ratările lui Dzeko, nebunia celor de la Wigan… O să mi se spună că meciul a fost mediocru? Ce să fac cu aceste meciuri mediocre, de la care nu poți să pleci pînă în minutul 94? Și ce avem de făcut dacă după asemenea două eșecuri ale unor echipe de milioane, după două rezultate curat nenorocite, cele două – peste doar trei zile – joacă super? Ce avem de făcut vă propun imediat – dacă mi se îngăduie să-l aduc în discuție pe Roy Hodgson, antrenorul Angliei.

El ne-a dat cea mai tare veste a săptămînii trecute, care mă urmărește pas cu pas. Avînd în vedere că Anglia a fost eliminată în ultimele turnee finale ratînd șapte penaltyuri din opt, Hodgson și-a luat psihiatru. O somitate, Steve Peters, care a lucrat și cu Ronnie în snooker, și cu Wiggins în ciclism (care nu știu să fi fost fotbaliști celebri), „îi va ajuta pe jucători să nu mai rateze de la 11 metri”. Textual! – să-i ajute să nu mai rateze penaltyuri. Hodgson știe mai mult fotbal decît noi toți de la Gazetă plus internauții noștri zdrobitori; adaug că sînt dintre aceia care nu vor bagateliza niciodată un psihiatru, mai ales unul care se pricepe în eliminarea angoaselor la un penalty. Îmi permit să cred că ele nu pot fi eliminate, deși nu ar fi rău să se rateze mai puțin.

Merg mai departe și zic că fără penaltyuri ratate, fotbalul nu mai e fotbal și chiar omul nu mai e om. Dar nu merg mai departe și nu închid problema. Asta vă propun să facem – să nu ne precipităm în concluzii și sentințe definitive. Prostia – susținea scriitorul meu preferat – începe de la a concluziona.