Punctualități

Fiindcă nu vreau să fiu nici liric, nici solemn sau abuziv

Tînăr octogenar în curs de maturizare – unul din aceia pe care Balaci i-a definit foarte bine, aceia care spun că Petchowschi a fost cel mai bun fotbalist român […]

Fiindcă nu vreau să fiu nici liric, nici solemn sau abuziv

Tînăr octogenar în curs de maturizare – unul din aceia pe care Balaci i-a definit foarte bine, aceia care spun că Petchowschi a fost cel mai bun fotbalist român – îmi face plăcere să declar că azi nu am chef să dau sentințe, dacă acest cuvînt vă mai spune ceva. Nu doresc să trag concluzii și să generalizez abuziv. Am chef să fiu punctual și strict. Punctual, deci: Steaua și Dinamo au fost prea febrile ca să mai aibă și inspirație; a fost un șoc nu al civilizațiilor, ci între megalomania unora și orgoliul subțirel al celorlalți.

Nimic nu ne dă dreptul să scriem că Steaua va mai prinde o asemenea zi proastă și Dinamo – chiar fără atac – o repriză atît de bună. După ochiul meu, nici una și nici alta nu o pot bate azi pe Ludogoreț – echipa bulgară care m-a entuziasmat săptămîna trecută; de trei ori conduși de Lazio și încă din primul minut, Moți și ai lui (cu un 1-0 în tur la Roma!) i-au egalat pînă la un 3-3 în ultimele minuțele; nu știu ce vor face mai departe, cert este că patronul lor nu s-a cocoțat pe nici o mașină, ci a alergat pe teren, ca un copil mare, să îi sărute pe toți băieții lui.

La fel de punctual, nu generalizez acest 0-0 cu Argentina. În linii mari, noi am fost simpatici (ceea ce nu e puțin), iar ei, în linii ceva mai mici, politicoși chiar cu ei înșiși; nu e deloc sigur că vom prinde un asemenea amical plăcut – cum zicea Maxim – în grupa pentru Europeanul 2016. Cu ironia de rigoare, Grecia acolo nu va fi Argentina, iar comentariile vor fi mai puțin lirice decît cele ale lui Mironică și Mocanu de miercuri seară.

Strict personal, m-am bucurat pentru robinsonada lui Panti, în prelungirea clipelor de duminică, atunci cînd l-am văzut urcînd pe scările Wembley-ului, ca să ridice fie și o Cupă a Ligii engleze. Adică de ce – în actualele împrejurări, cum se zice solemn – să nu avem un român fericit cîteva minute la Londra? Natural, gîndul mă duce la ce fac Bayern și Real acolo, în Liga Campionilor, unde se pare că sînt cele mai în formă. Un foarte bun prieten, demult așezat la Munchen, mare fan Bayern, m-a încredințat că anul acesta Ancelotti îl va birui pe Guardiola. Prietenul meu suferă demult de obiectivitate și eleganță. Bătrîna lui proprietăreasă i-a spus într-o zi: „Ah, ah, herr Ionescu, dacă toți românii ar fi ca dumneavoastră …” E începutul unei frumoase și imposibile generalizări.