Luci și luciditatea

Ce ar mai trebui să ne intre în cap

Cu Steaua nu am, deocamdată, probleme. MMnagerul, om imposibil de contrazis, ne-a spus-o clar: „Steaua a jucat magnific cu Chiajna și nu e cazul să tragem concluzii”. Nu trag. Nici cu […]

Ce ar mai trebui să ne intre în cap

Cu Steaua nu am, deocamdată, probleme. MMnagerul, om imposibil de contrazis, ne-a spus-o clar: „Steaua a jucat magnific cu Chiajna și nu e cazul să tragem concluzii”. Nu trag. Nici cu Sînmărtean nu am, deocamdată, probleme. În Ancheta Gazetei de acum doi ani, l-am pus pe locul al doilea, pentru primul loc neavînd om. Vreau să spun că nu trebuie să mi se explice pe larg cît talent are Luci. Cred că e pentru prima oară cînd e dezmierdat în România cu acest apelativ intim, dar nici să mi se bată capul că nu am mai văzut asemenea fotbalist în țara asta. Luci ne cere luciditate. Chiar dacă a jucat magnific cu Chiajna, pe mine m-a impresionat mai mult o vorbă de-a lui din interviul acordat Gazetei: a putut să spună că într-o perioadă a vieții a fost insuportabil. E mai profund decît o pasă strălucită în adîncime. Nu știu cîți din jurul lui au tăria să se recunoască insuportabili măcar într-o clipă a vieții lor. Sînt puțini, foarte puțini, fiindcă mai toți insuportabilii se consideră normali, sănătoși la cap și invincibili în toate problemele. În țara asta – de bănci, biserici și farmacii, cum o definea un prieten altfel timid – nimic nu e mai insuportabil decît lăudăroșenia. Se poate spune că și ea e magnifică.

Dar dacă nu am probleme cu Steaua, în schimb, m-a scurtcircuitat declarația lui Wenger, precum că dînsul nu a văzut echipă mai bună ca Bayern. Vorbea serios? Exagera? Și dacă nu exagera? Poate că exagera Mourinho cînd, în lăudăroșenia lui (nu avem nici monopolul ei?), emana ideea că cel mai bun meci de fotbal din ultimii 50 de ani a fost acel Inter-Barca 3-1, care ne-a scos pe mai toți din țîțîni. Dar, încă o dată, dacă Wenger avea dreptate? După ce a făcut Bayern alaltăieri, chiar în superioritate numerică, eu aproape că îl cred. Bayernul lui Guardiola și (adaug imediat) Heynckes e azi incontestabil, atingînd magia, niciodată eternă, a marilor campioane. E și invincibilă? Barca, pe Insulă, a făcut tot un 2-0 cu City, tot în 11 contra 10, tot cu un al doilea gol în ultimele minute (O, să fi luat Panti ca Hart golul acela printre picioare, ce vorbe ieșeau…). Pot Barca și Realul să facă uitate catastrofele de anul trecut în fața lui Bayern și Dortmund? Ar fi problema pasionantă a acestei primăveri europene – dacă nu ne-am bloca privirile în cu totul altă parte, nu la Soci, mai lăsați-mă cu Olimpiada de iarnă, ci ceva mai sus, tot pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice… Trebuie să ne intre în cap că sînt zile greu suportabile, cînd fotbalul nu mai are nici o importanță și luciditatea nu are legătură cu nici un Luci.