Experiența ca etc etc

… și ce vom învăța din eșec? Tot aia!

Piano piano, la urma-urmei, cu trei puncte din trei remize, cu două goluri marcate în 6 meciuri, Steaua nu e cea mai slabă din grupele Ligii Campionilor. Oricît s-ar da cu […]

… și ce vom învăța din eșec? Tot aia!

Piano piano, la urma-urmei, cu trei puncte din trei remize, cu două goluri marcate în 6 meciuri, Steaua nu e cea mai slabă din grupele Ligii Campionilor. Oricît s-ar da cu capul de pereți cele cîteva persoane ajunse la un asemenea grad de disperare, oricît am suferi decent, Steaua nu e Marseille (0 puncte) și nici Anderlecht sau Sociedad (1 punct). Sigur că putea să aibă bafta cehilor din Plzen care tot cu 3 puncte se duc măcar în Europa League, o dată cu Napoli (12 puncte). Sînt acele inegalități de noroc care au încetat demult să îi zguduie pe cei bine căliți în veșnicile aiureli ale calificărilor. Dacă există ceva cu adevărat decepționant în prestația Stelei, aș numi această sărăcie de două goluri în 6 meciuri…

Desigur, ne vom îmbogăți cu o nouă experiență – nu putem scăpa de acest clișeu bătut în piatră. Orice eșec sau semieșec este o experiență din care se speră că se va învăța. Ce? Etc etc. Experiențele noastre sînt un etc etc. Nu se învață din ele decît ca la un nou eșec să spui că vom învăța și din el. Ce? Tot aia. E o bogată experiență în a folosi un singur cuvînt, o unică logică și se lasă cu o groaznică supărare dacă îți permiți să le impuți monotonia vocabularului.

Sau dacă le propui o altă logică, o altă atitudine ca, de pildă, decența; nu avem experiență în decență, în modestie, în buna-cuviință, acestea sînt fleacuri sau, mai grav, aluzii răutăcioase, ba chiar bășcălioase; le spui să nu mai fie lăudăroși, atotsuperiori, se simt imediat jigniți și te fac repede de dinamovist antistelist. Dacă le propui din timp să lase megalomania, îți numără participările Stelei în competițiile europene, o scot peste Barcelona – există o masivă experiență în statisticile pozitive, fie trase de păr. După eșec, se dau brusc modești, ajung la concluzia că adversarii au fost prea puternici – exact ce le-ai spus din timp – ca, în final, să te întrebe șăgalnic: ce, ar fi fost mai bine să nu participăm ca să nu luăm bătaie?

După care ți se închide gura cu bugetul. Dar nu ar fi fost cazul ca megalomania să țină seamă de bugetul ceva mai mic decît al lui Chelsea? Ce s-ar întîmpla dacă impertinența ar fi – ca și remunerația lui Pristanda – conformă cu bugetul? Nu există experiență nici în această direcție, a relației dintre buget și superlative. Dar, încă o dată, nu e momentul să ne dăm cu capul de pereți. După ochiul meu, Steaua, oricît de uzată momentan – cum bine observa Iordănescu -, e îndreptățită, la valoarea ei medie în Europa, să cîștige al 25-lea titlu de campioană a României; nu văd nimic rău, dimpotrivă, ca Astra sau Ploieștiul să-i conteste superioritatea.