De la exasperare la extaz

Ce idei fixe nu ratăm

Ceea ce s-a numit meciul secolului a dus mai departe istoria ultimului deceniu al deziluziilor noastre, în stadiul lor de exasperare. Din ce în ce mai sfîșietoare, ele sînt de-o monotonie care rivalizează cu jocul […]

Ce idei fixe nu ratăm

Ceea ce s-a numit meciul secolului a dus mai departe istoria ultimului deceniu al deziluziilor noastre, în stadiul lor de exasperare. Din ce în ce mai sfîșietoare, ele sînt de-o monotonie care rivalizează cu jocul naționalei. Exasperarea noastră are un fel de „11” al ideilor fixe cu care putem face o listă bătută în piatră: nu avem valoare, experiență, atitudine, concentrare, viteză, inspirație, orgoliu, condiție fizică, nu avem ce căuta într-un Mondial, dar sperăm tot timpul, totul sfîrșind cu Pițurcă. Nu ratăm nici una din acestei idei fixe, perfect îndreptățite (nu pun la socoteală injuriile, sictirul de-o rapiditate constantă). Nouă a fost atitudinea autocritică a lui Boloni și Ienei – au subapreciat echipa Greciei, au crezut că sîntem mai tehnici și mai talentați; de asemenea proaspătă, ideea Mariei Andrieș, că ne-ar mai trebui puțin humor. O, Doamne! – cum ar spune comentatorii frenetici. Pentru mine, cele mai puternice imagini ale barajului rămîn cele două goluri ale acestui stupefiant Mitroglou, ambele pentru 1-0, în tur și retur, ambele identice, pe centrări peste fundașii noștri, incapabili de două ori să-l pună pe monstru în ofsaid; ce-a fost în tur o eroare, fie și discutabilă, la doar patru zile după, cînd băieții cică s-ar fi refăcut psihic, nu se poate numi decît o teroare. Nu știu să se fi întîmplat în acest ultim deceniu două faze identice ale unei singure nenorociri.

Punct exasperării, să trec la extaz. Extaz curat, fără de exagerare, ba chiar fără teamă de acest cuvînt. Ce-au făcut Cristiano Ronaldo și Ibrahimovici în returul suedez ține de Fotbalul cel mare, cu F., litera la care se reduce titlul romanului lui D. R. Popescu, unul dintre cei mai pricepuți scriitori români în ale fotbalului. Ronaldo a înscris toate cele trei goluri ale Portugaliei, Ibra cele două ale Suediei, într-o nebunie a scorului, ei fiind indescriptibili în geniul lor. Ibra a întors un 0-1 pînă la 2-1 pentru suedezi, al doilea gol fiind un bolid prin zidul porto; dar în cîteva minute, două curse ale lui Gelcristinel, două minunății de unul singur, l-au adus pe Ibra să-l aplaude, la golul al doilea, ceea ce mă scutește de adjective. La Ronaldo, la perfecțiunea vitezei sale spre gol, la exactitatea, la naturalețea cu care înscrie, îți poate trece prin minte o enormitate: omul ăsta e uimitor chiar și cînd ratează, dacă ratează. Acum, la ora asta, îl pun peste Messi, dar și Ibra are dreptatea lui, într-o autoironie de milioane: „Fără mine, Mondialul nu merită să fie văzut”. Cît despre Franța – Ucraina, în care la 3-0 calificarea nu era jucată, am o singură întrebare: ați vrut să cădem în baraj cu Ucraina?