Suportaţi puţină decenţă?

Azi, dacă nu eşti violent, eşti un nimeni.

Deşi Imi Ienei i-a imputat lui Reghe că a fost prea nervos în declaraţiile de după meci, că a exagerat în supărările sale, că, vorba aceea, în fotbal se mai întîmplă şi […]

Azi, dacă nu eşti violent, eşti un nimeni.

Deşi Imi Ienei i-a imputat lui Reghe că a fost prea nervos în declaraţiile de după meci, că a exagerat în supărările sale, că, vorba aceea, în fotbal se mai întîmplă şi aşa, mie mi-a plăcut virulenţa cu care antrenorul Stelei a judecat acest 1-1. Personal, nu mă aşteptam să declare că vrea să uite acest meci, că „Aşa nu se mai poate continua”, prin acest „aşa” înţelegînd situaţia în care patru-cinci trag pentru toată echipa, ceilalţi dormind pe teren. M-am amuzat cîteva clipe gîndindu-mă cum ar fi sărit ca arşi mulţi suporteri ai Stelei dacă asemenea vorbe le citeau sub semnătura vreunui ziarist, cum s-ar fi zguduit blogurile cîtorva confraţi negativişti şi nepatrioţi. Cînd i-am spus blînd unui vecin stelist că nu vor mai găsi adversar ca Vardar, omul m-a asigurat că nu mă va mai citi.

A vrut Reghe să facă pe nebunul? Să fie original? Totuşi nu-i de ici-de colo să recunoşti că ai tremurat la 1-1 cu Tbilisi acasă, după un 2-0 clar… Şi spun drept: l-am preferat pe Reghe lui MM Stoica, care ţinea morţiş să pună accentul pe cea de-a zecea calificare consecutivă în cupele europene, un record neatins de vreo echipă românească. Atît de tenace ni se bate capul cu această performanţă, încît îmi vine să scriu: ei, şi în cîte semifinale, nu zic finale, s-a calificat în 10 ani? Rămîn la părerea decentă că la noi Steaua joacă azi cel mai valabil fotbal, competitiv la nivelul mediu-european, cu bune perspective de a progresa, dacă va fi lăsată în pace. E prea decent? Ştiu că nu se suportă judecăţile decente. Abia îmi permit să murmur primele litere: de ce? Simplu de ce: scandalurile zilnice – nu numai în fotbalul lui Sandu şi Mitică, Piţi şi Prodanca – sînt de-o violenţă în grosolănie, de-o amplitudine a vulgarităţii încît cine nu e „măgar şi violent” e un nimeni sau un anormal sau, mai rău, un neimplicat. Mă simt bine doar printre cei implicaţi în decenţă. Cîţi om fi?

Pot sta o oră şi mai bine să-i ascult pe cei de la DigiSport discutînd dacă Rooney nu ar trebui să fie mai scump decît Bale, cel care oricît ar fi de bun nu a cucerit nici un trofeu; îi ascult şi îmi repet tot timpul ceea ce a spus Gică Craioveanu, înainte de Wenger: nu există azi în lume nici un fotbalist care să facă 120 de milioane (şi adaug, decît dacă sîntem nebuni!). Tresar uimit cînd Adrian Porumboiu îi propune lui Radu Naum şi invitaţilor săi să-l citească pe Camil Petrescu pentru a se lămuri cum e cu dreptatea absolută. Şi mă bucur pueril zile întregi, după ce am citit cele două pagini ale Gazetei consacrate lui Florin Gheorghiu, cel mai strălucit şahist român din secolul trecut. Am stat ore întregi în Piaţa Palatului unde, pe zidurile aulei, se scosese tabla ca să urmărim meciul lui pentru titlu cu Victor Ciocîltea. Nu mai aveam loc în aulă. Ţineam cu amîndoi – cum ţin azi cu Bale şi cu Wayne Rooney.  Mai ştiţi cine e azi campionul României la şah? Dar al lumii? Îi mai căutaţi pe Google? Mai lăsaţi-ne în pace cu Mitică şi Sandu! N-o să-şi dea demisia, nu scăpăm de ei, o declar cu toată violenţa unei sărmane indignări.