O autosesizare a unui microbist european

Urmează zile grele pentru noi, fanii brazilieni

Deşi la întrebarea mea din urmă cu două săptămîni: „Îmi daţi dreptul la naivitate?” am primit cel mai scurt comentariu, semnat druker, care îmi răspundea printr-un lung „nu” cu vreo 12 de „u” […]

Urmează zile grele pentru noi, fanii brazilieni

Deşi la întrebarea mea din urmă cu două săptămîni: „Îmi daţi dreptul la naivitate?” am primit cel mai scurt comentariu, semnat druker, care îmi răspundea printr-un lung „nu” cu vreo 12 de „u” – îmi permit totuşi să nu renunţ la acest drept; voi face – sub presiunea evenimentelor o – uşoară – corectură şi-l voi numi dreptul la candoare. Întru totul de acord cu ce au scris Cristi Geambaşu despre „Gogoaşa confederaţiilor” şi TRU despre scumpirea circului fotbalistic, sînt decis să fac apel la candoare – o altă formă a naivităţii – ocupîndu-mă strict de fotbalul propriu-zis, adică să fiu la obiect, şi încă ce obiect…

Pentru mine la fel de importantă ca revolta populaţiei împotriva costurilor Cupei Mondiale este stupefacţia presei braziliene, după acel 2-1 cu Uruguay, în faţa fotbalului spaniol. Ca ziarişti de specialitate din ţara lui Pele şi, mă rog, pentru a fi la zi, a lui Neymar, să scrie că „ibericii sînt formidabili, sînt scandalos de buni!”, îmi sună scandalos de serios şi de vesel. Pe ce lume trăiesc aceşti ziarişti ai unei campioane mondiale de calibrul Braziliei, ca să se lase vrăjiţi de „forţa distrugătoare a unor pase interminabile” şi să numească Furia roja o posesie pînă la 92%? Mă autosesizez violent ca microbist european. Să nu se ştie în Brazil ce s-a întîmplat foarte recent la noi, în Europa, cu această Furie roja? Cu pasele interminabile, deloc distrugătoare, cu tiki-taka Barcelonei şi chiar cu tactica Realului? Nu au fost ibericii aceştia, care „cîştigă cînd vor şi cum vor”, măturaţi de Bayern şi Dortmund? La ora cînd la noi, în Europa, triumfă spiritul fotbalului german, care demitizează orice vrajă iberică, acolo, în ţara celor mai masive exporturi fotbalistice, produce uimire cum trece Iniesta de apărarea Uruguayului…? Nu se ştie că Iniesta nu i-a marcat nimic lui Neuer? Sper că v-aţi autosesizat de perfidia acestor întrebări – ea vine din humorul unui fan Barca de care s-a rîs din plin pe blogul Gazetei noastre.

Nu avem noi un Neymar, dar microbiştii noştri competenţi sînt parcă mai duri decît mulţi ziarişti brazilieni, vrăjiţi de o Spanie cu vreo 8-9 de la Barca… Complicaţia mea e şi mai mare, fiind totodată – pe plan mondial – fan brazilian. Ca atare, m-am uitat miercuri seară la Brazil – Mexic şi mi-am dat seama că voi avea zile grele. Cu două minute, hai să le zic magice, ale lui Neymar, mai ales driblingul din finalul meciului şi pasa pentru voleul lui Jo, Brazilia lui Scolari e de o adîncă platitudine. Nu mă pot enerva şi urla la adresa lor, ca Scolari – e o chestie de obraz. Las deoparte candoarea şi cedez nebuniei la zi, acestei sambe a milioanelor de bani pentru Bale al meu, pentru Rooney şi, vai, mult mai puţini!, pentru Rusescu. Lucrez cu ideea cea mai puternică şi precisă auzită de la Gică Craioveanu: „Nu există nici un jucător în lume – nici Messi – care să valoreze 85 de milioane”. Asta ca să terminăm cu candoarea!