Îmi daţi dreptul la naivitate?

O finală care ne întreabă deja ceva important

Oricît ne-ar sta UEFA pe cap – e clar la ce mă refer…, – cred că nu ar fi bine să uităm de finala Cupei României; o luasem simplu şi uşor ca […]

O finală care ne întreabă deja ceva important

Oricît ne-ar sta UEFA pe cap – e clar la ce mă refer…, – cred că nu ar fi bine să uităm de finala Cupei României; o luasem simplu şi uşor ca rezonabilă, ea s-a dovedit neobişnuită pentru situaţia în care ne găsim (Marin Preda obişnuia să îl întrebe pe cîte unul mai dezinvolt: „Nu crezi că eşti prea vesel pentru situaţia în care ne găsim?”). Finala a avut un ritm bun, vigoare, viteză şi angajament. În zece etape de campionat cu 18 echipe nu întîlneşti un meci ca ăsta. Petrolul – căruia Contra i-a dat ceva suflu şi mult suflet – a meritat să cîştige, Clujul lui Trică a făcut cel mai bun joc de la Old Trafford încoace, ca să fixez un reper deloc deplasat după ce am avut de suportat cinismul cu care, după acel 1-0 remarcabil, s-a despărţit de Bastos şi Sougou (mai ştiţi ceva de ei…?). Poate că la calitatea partidei au avut o contribuţie şi banii, ei da!, şi impresarii din tribună, şi stranierii de pe teren, cei drept cam multişori, dar asta-i situaţia de cînd un Arsenal londondez intră cu 10-11 ne-englezi plătiţi în lire sterline…

Indiscutabilă a fost presiunea pozitivă a galeriei ploieştene; dacă mi se dă voie să exagerez, ea a avut în dezinvoltura ei accente din exuberanţa fanilor lui Bayern pe Wembley. De altfel, tot de bună expresie europeană mi s-a părut tristeţea celor cîteva sute de clujeni – erau acolo chipuri tăcute şi înlăcrimate, care mi-au adus aminte de cei de la Dortmund, la Londra. La atîtea blestemăţii îndrugate la adresa Europei, provincialii ăştia, ajunşi la Bucureşti, ne-au dat (iertaţi-mi naivitatea) o lecţie în privinţa capacităţii noastre de a fi ca pe acolo, în bune, nu numai în rele. Urmează, fireşte, s-o uităm.

Ca să ne întoarcem la fotbalul propriu-zis, ăla pe grupe şi eliminări, finala asta ne întreabă deja ce vor face Petrolul şi celelalte calificate în Europa. Vor trece sau vor fi repede strivite? Fără să mă prăpădesc de pe acum, am o idee de bază: le trebuie un Neubert! Le trebuie – vorba lui Arghezi – nemţi, nemţi care ştiu ce-i pregătirea fizică. Avem români care pot chinui ca Neubert? Poate că avem galerii care să plîngă ca ăia din Dortmund la o finală pierdută, lacrimi se găsesc oriunde pe lumea asta, dar avem fotbalişti care să se lase chinuiţi la antrenamente? Dacă nu, nu – nu va fi o tragedie. Trică – oricît le-a displăcut unora – avea dreptate: tragediile sînt altele, nu în fotbal.