Condiţia fizică, de la brîu în sus

Acel „puţin mai mult” care contează enorm.

Nu cred că e prea tîrziu ca să emit, după finala Bayern – Dortmund, un acord şi două obiecţii: pentru o dată sînt de aceeaşi părere cu preşedintele Ligii, care, cu un glas […]

Acel „puţin mai mult” care contează enorm.

Nu cred că e prea tîrziu ca să emit, după finala Bayern – Dortmund, un acord şi două obiecţii: pentru o dată sînt de aceeaşi părere cu preşedintele Ligii, care, cu un glas sec de oracol stins, a apreciat că a fost cea mai frumoasă finală din ultimii 15 ani. Obiectez la cronica de săptămîna trecută, cînd aici, în Gazeta, cineva (mai mult ca sigur că eu) şi-a permis să presupună că finala germană va fi mai puţin spectaculoasă decît finala Cupei Angliei. Omul acela ar trebui să fie mai precaut. A doua obiecţie se referă la ideea lui Klopp dinaintea partidei, că vor decide detaliile. Din cîte ştiu, expresia îi aparţine lui Michel Platini – în meciurile dintre două echipe la fel de puternice, totul ţine de amănunte.

Pe Wembley nu a fost cazul. Nu au decis detaliile – a decis ceva esenţial, peste care, ca fan Dortmund, nu pot trece: ultimele minute ale echipei lui Klopp în sfertul şi semifinala Cupei Campionilor. Radu Paraschivescu – singurul dintre noi care a scris un roman serios despre naşterea imnului nemuritor al lui Liverpool – a amintit de finalul zbuciumat din returul cu Malaga; şi mai elocvent a fost ce s-a întîmplat la Madrid, în semifinala cu un Real care, plecînd de la un catastrofal 1-4 în tur, are 2-0 în ultimele minute şi e la un pas de fericirea unui 3-0 întru totul istoric. Klopp nu-şi mai găsea respiraţia, o dată cu băieţii lui. Imposibil să nu te gîndeşti la acest final de pe Bernabeu, cînd Robben marchează decisiv exact în ultimele secunde ale meciului, trecînd maradonian printre patru apărători – un Robben genial ca tehnică şi moral, gata să-şi pună candidatura la titlul de europeanul numărul unu, în descendenţa unui Cruyff (care nu-l acceptă pe Neymar la Barca).

Nu o să mă pun în fason criticînd această carenţă a Dortmundului ca pe „o lipsă” de drept comun a echipelor de duzină. Totuşi, ea nu e un detaliu. E o carenţă care, chiar la acest nivel, se poate numi repede „lipsă de concentrare în momentele decisive”, dar în adînc ţine de acea condiţie fizică a cărei perfecţiune se măsoară de la brîu în sus, adică pînă la forţa mentalului. Aici Bayern, egală în ocazii cu Dortmund, şi ce ocazii!, a fost superioară, de puţin, acel puţin care contează enorm. Şi de aceea, revenind de pe Wembley acăsică, la sărbătoarea Stelei, cel mai mult m-au bucurat – dacă nu supăr pe cineva – aplauzele frenetice pentru Thomas Neubert, cu care Reghe zice că se află „într-o conexiune extraordinară”.