Schimbarea clişeelor

Adio la panzerele germane!

A venit vremea cînd galacticii nu mai sînt galactici şi extratereştrii nu mai pot fi numiţi extraterestri. Fără a fi foarte vesel, nu e deloc tist. E natural, e în firea lucrurilor, precum căderea frunzelor toamna, […]

Adio la panzerele germane!

A venit vremea cînd galacticii nu mai sînt galactici şi extratereştrii nu mai pot fi numiţi extraterestri. Fără a fi foarte vesel, nu e deloc tist. E natural, e în firea lucrurilor, precum căderea frunzelor toamna, atunci cînd orice elefant se aşază pe o frunză ca să revină pe pămînt. E ceea ce, realist vorbind, s-ar putea defini ca o schimbare a clişeelor la care lucrăm zi şi noapte. Realul şi Barca sînt azi două echipe terestre, învinse, la un nivel înalt al competiţiei, de către două echipe germane, care şi ele sînt în schimbare de clişeu.

Aşa cum nu ne mai vine pe limbă şi sub pix să-i mai fixăm pe spanioli în Cosmos, tot aşa e cazul să renunţăm la clasicele stereotipuri, cu panzerele, blindatele germane şi alte vorbe din bătrîni, cînd le „admiram” îngroziţi lipsa de fantezie şi farmec în joc. Se poate titra: „Adio, Mou!” dar şi „Adio la panzerele germane!”. Nemţii, azi, au farmec, în fotbal, un farmec aspru, viguros, ofensiv, deloc metalic. Nemţii au ajuns să (ne) placă. Ieri am citit în Gazetă, la cronica de pe Camp Nou, că Bayern seamănă cu Milanul lui Sacchi, ceea ce mi s-a părut, dacă nu exact, oricum elogios şi gingaş, ca tot ce ţine de un Sacchi de mult strivit de Herrerism.

Totuşi, cum să-i fixăm azi – căci fără adjective nu putem trăi – pe aceşti herri care domnesc în fotbalul Europei? Klopp şi-a numit Dortmund-ul ca o echipă „exotică” în peisajul actual… Exotică? După ce am călătorit printre atîţia galactici, termenul era de o ironie adorabilă, dar nu o puteam prelua, fiind prea subtilă; totuşi, nu ironia e periculoasă pe cît sînt hulirea şi dispreţuirea faţă de cei căzuţi. La vremea asta de schimbare a clişeelor – ca la orice schimbare – incultura îşi va face de cap: deja se dă uitării ceea ce a însemnat Barca în fotbalul mondial, se rîde gros de Mourinho, se trece repede la negare şi renegare de idoli.

Mi s-a şi scris că „Barca e o făcătură a voastră, a presei…”. Nu toată lumea e catalană – cum a fost aceea de pe Camp Nou cînd, după îngrozitor de clarul 0-7, feţe şi fete frumoase aveau ochii în lacrimi. Aud, hai lasă-ne cu chestiile astea lacrimogene… Vă las – şi dacă vă mai e dor de semifinale dure – nu o scăpaţi pe aceea dintre O’Sullivan şi Trump de la Mondialul de snooker.