Bine dispus

…adică nici megaloman, nici amărăştean.

Binele, după meciurile Stelei cu Chelsea, constă în faptul că ne permite unora (o, desigur, nu tuturor) să nu ne înscriem între megalomani şi amărîţi, categoriile de bază ale neamului, ci să rămînem bine dispuşi. […]

…adică nici megaloman, nici amărăştean.

Binele, după meciurile Stelei cu Chelsea, constă în faptul că ne permite unora (o, desigur, nu tuturor) să nu ne înscriem între megalomani şi amărîţi, categoriile de bază ale neamului, ci să rămînem bine dispuşi. E o categorie în care nu prea ştim să jucăm şi să judecăm cînd e vorba de fotbalul nostru, bineînţeles, nu de nunţi şi de botezuri. Bine dispuşi ne putem îngădui să rîdem zdravăn de ăla care trîmbiţa că Chelsea nu ne poate da trei goluri, de ălălaltu’ care se lăfăia în ideea că o calificare a Stelei ar dovedi cît de extraordinar e campionatul nostru… În fond, ceea ce mi s-a părut esenţial în cele două partide ale Stelei cu campioana încă a Europei a fost că a jucat cu o cu totul altă idee decît aceea „de a nu se face de rîs”, această obsesie minimală a amărăciunilor noastre.

Fără să uit – precum megalomanii – că Steaua nu e totuşi printre primele 50 de echipe ale lumii, echipa lui Reghe, jucînd cît de bine a putut, „a păcătuit” doar prin nebunia de a nu se lăsa dominată, de a juca de la egal la egal cu celebrităţile acelea care ne-au adus la o altă nebunie: să socotim fiecare gol în preţurile de milioane ale celor care l-au marcat. Aşa se exprimă azi judicios ceea ce se numeşte diferenţa de valoare, aia care decide. Propun: a se tăcea. Dar de aici se deschide veşnica problemă – dacă la 1-1 sau 1-2 Steaua trebuia sau nu să ţină de minge, de rezultat…? Un acela îi va imputa lui Reghe că nu a jucat la 0-0 sau chiar ca Interul lui Mourinho cu Barca. Şi ce dacă ne-ar fi huiduit englezii pentru antijoc? Mare brînză că am ieşit învinşi, cu fruntea sus. E o problemă seculară de vreo 40 şi ceva de ani, încă de la Guadalajara: de ce am temporizat cu englezii un meci de 0-1, în loc să atacăm deschis, riscînd chiar un 0-5 de care să ne dăm apoi, demni şi indignaţi, cu pumnii în cap.

Nu vom scăpa în vecii vecilor de acest „a fi sau a nu fi” în fotbalul românesc. Bine dispus, voi emite o aroganţă, în lumina acelui pronostic grandoman – dacă batem Chelsea, jucăm finala! Mai bine că am pierdut cu 1-3 la Londra decît ca Steaua să-şi fi rupt picioarele la Kazan, în cine ştie ce meci infam.

Acest articol a fost scris de un cronicar care a susţinut din timp că Steaua va trebui să cîştige în tur la cel puţin două goluri diferenţă pentru a avea o şansă în retur.