Radu Cosașu

Excese? Violență? Pamflet? Uitați-le! Așa veți descoperi frumusețea textelor unui ziarist care se definește ca extremist de centru

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Radu Cosașu
„Wow!”-ul lui Lineker

„Wow!”, mi-am permis să exclam și eu, cu entuziasm chiar, aflând de acel „Wow, e om!” cu care a comentat Lineker ratarea de către Messi a penalty-ului din minutul 45, la 1-1, cu PSG. Ca să-i înțelegi geniul conciziei trebuie […]

...

Detaliile unor ”optimi”

Inutil să ne precipităm în comparația prestațiilor lui Messi și Ronaldo sau între cele ale lui Haaland și Mbappe în „optimile” Ligii Campionilor. Ar fi prea abrupt, prea categoric. Dar putem trăi fără judecățile categorice? – fiind în plin faliment […]

...

Prietenul meu „cormoranul”

Poate că voi stârni ceva indignare afirmând aici, fan Manchester United, că fanii lui Liverpool îmi sunt tot mai simpatici și mai apropiați. Știu de ce: ne leagă faptul dureros că am pierdut și noi, și ei, titlul, Guardiola și […]

...

Merci, Giroud!

Merci, Giroud! Merci de două ori: în primul rând pentru golul înscris dintr-o „foarfecă” magistrală, ceea ce azi nu se practică prea des, având în vedere crunta tehnică a apărărilor. Desigur, e un entuziasm puștoiesc la ceea ce L’Equipe numea […]

...

”E Mbappe cel mai bun din lume?”

„Ce se întâmplă, v-ați pierdut mințile?”, extind întrebarea lui Lineker când a auzit că la Liverpool vor să-l dea afară pe Klopp pentru căderea din clasament. O extind, poate o și exagerez după această noapte nu atât de furtunoasă, cât […]

...

Să stăm muţi în faţa Stelei?

Despre tristeţea de a nu avea adversari şi emoţii

O perfidă concidenţă a făcut ca duminică şi luni să vedem două meciuri între primele echipe din campionatele Angliei şi României. Nu sînt dispus să fac vreo comparaţie firoscoasă. United şi […]

vineri, 14 decembrie 2012, 12:31

Despre tristeţea de a nu avea adversari şi emoţii

O perfidă concidenţă a făcut ca duminică şi luni să vedem două meciuri între primele echipe din campionatele Angliei şi României. Nu sînt dispus să fac vreo comparaţie firoscoasă. United şi City – fără sa fie un meci mare – a fost totuşi pasionant, cu un 2-0 la pauză pentru Rooney (două goluri), ca pînă în minutul 90 să se facă de 2-2 şi în prelungiri Van Persie să prindă un şut peste zid, din acelea obişnuit numite fenomenale, stabilind un 3-2 la care Sir Alex, cît o fi el deja statuie de bronz, s-a bucurat ca un copil în curtea şcolii; îmi permit să-i imput – cu toată timiditatea impusă de respect – că nu prea îl obsedează o revanşă la acel 1-6 cu City care, pe mine, unul, continuă să mă doară, ca o bomboană pe o măsea netratată la dentist. Accept să mi se spună că nu e treaba mea şi e cazul să tac din gură; dar Sir Alex nu foloseşte asemenea plesneli în public.

Steaua cu Astra a fost întru totul plicticos şi ne-am ambalat degeaba. Steaua, la ora actuală de iarnă, nu are adversar în România. Nu am ajuns, am fi ridicoli, să ne plîngem de ceea ce e clar în campionatul intern în loc de ceea ce e profund obscur şi obscen. Un puişor de conflict – e o abundenţă de puişori, fie de guturai, fie de ofsaid – s-a conturat abia după meci, între patron şi antrenor, însă, ca de obicei la noi, nu a fost nici un conflict, a fost o glumă. Reghe s-a alintat şi patronul l-a alinat că acel 1-5 cu Stuttgart a fost un accident dintr-o tactică greşită, că-i va cumpăra orice jucător şi jucărie doreşte pentru ca Steaua să continue a-i năuci şi a-i nenoroci pe toţi adversarii, aşa încît nimeni să nu mai deschidă gura împotriva echipei. Asta m-a năucit, cu atît mai mult cu cît am fost aici, în Gazetă, printre primii care, de mult, în toamnă, am lăudat jocul Stelei, sub conducerea lui Reghe şi Neubert. Cum adică să nu mai deschidem gura…? Să stăm permanent cu un surîs extatic în faţa „măcelului” şi a umilinţei la care îşi supune Steaua rivalele? Să împărtăşim, muţi, plăcerea incompetentă a unuia care vrea să cîştige orice meci fără emoţii? Există ceva mai incult în sport decît să elimini emoţia, lăfăindu-te că n-ai adversari? De cîte ori aud întrebarea: ce-i mai trebuie Stelei?, nu-mi vine în minte vreun Ibra sau Maxim, ci clauza Piţurcă – Wesley: patronul, imediat după meci, să nu mai ia microfonul în mînă şi să critice în gura mare antrenorul sau jucătorii. Mai mult decît un norvegian de culoare, clauza asta îi mai trebuie Stelei… am voie să spun şi eu că glumesc?

Comentarii (31)Adaugă comentariu

Comentează