O problemă dincolo de fazele fixe

De cînd nu am mai întors un scor nefavorabil?

Dintre toate cele auzite în aceste patru zile turco-olandeze care ne au mărit competenţa în deziluzii, două fraze mi s-au fixat profund în minte. Una mai scurtă, dar de îndelungă ironie, […]

De cînd nu am mai întors un scor nefavorabil?

Dintre toate cele auzite în aceste patru zile turco-olandeze care ne au mărit competenţa în deziluzii, două fraze mi s-au fixat profund în minte. Una mai scurtă, dar de îndelungă ironie, a lui Puiu Iordănescu: „Lumea se împarte în învingători şi explicatori”. E foarte bună, chit că nu mă pot înscrie cu fruntea sus în nici una din aceste categorii; mă ţine în loc întreaga mea experienţă istorică – de peste 60 de ani – ca suporter al naţionalei. De cînd mă ştiu în acest domeniu esenţial, am preferat prudenţa în amor. Nu mi-e uşor s-o recunosc, într-o lume ca a noastră, a microbiştilor aflaţi permanent între „Batem pe oricine” şi „Oricine ne poate bate”. În meseria noastră, se cîştigă greu o pîine cu prudenţa, cu moderaţia. Nu mă întind în explicaţii. Prudenţa te fereşte şi de iluzii, şi de deziluzii. Dacă nu vă convine, rămîneţi între „victoria uriaşă” de la Istanbul şi „catastrofa” cu Olanda. Nu vă urmez.

O a doua frază este această dezvăluire a lui Torje, prea puţin luată în seamă de explicatorii zilei: la pauză, copleşiţi de acest 1-3, Piţurcă le-a spus că „Putem întoarce meciul”. Cu toată prudenţa, susţin că nu s-a mai auzit de foarte multă vreme o asemenea vorbă şi faptă, într-un meci cu o naţională situată mai sus de locul nostru 46. E o problemă dincolo de sistemul 4-3-3, dincolo de nenorocitele faze fixe, dincolo de „de ce”-uri – e o problemă de sistem nervos. Nu e nici o laşitate în a recunoaşte că a întoarce un scor nefavorabil nu ne stă în fire. Pur şi simplu. O naţională a României – de oricine antrenată – se simte cel mai bine cînd conduce cu 1-0, cum a fost în Turcia. Atunci – cum a fost cazul la Istanbul – e bine dispusă, eu permiţîndu-mi să pun buna dispoziţie ca noţiunea cea mai cuprinzătoare pentru a caracteriza prestaţia unei echipe, ba chiar a oricărui om. Piţurchismul – fără a-l denigra pe omul respectiv – este tocmai asta: să ţii de un 1-0 fiindcă oricum un 1-1 este foarte bun; de aceea, la 1-0 cu o Turcie slabă – aşa cum a accentuat primul Cornel Dinu în acea seară – îl introduci pe Cociş în repriza a doua ca să întăreşti apărarea.

Ideea lui Piţi la pauză, să întoarcem rezultatul, e de o naivitate înduioşătoare la un om de duritatea sa. M-a bucurat însă – pe cuvînt – pentru că a fost măcar rostită. Sună ca o utopie – şi numai utopic nu mi-l închipuiam. Fără să mă dau explicator, bazîndu-mă doar pe mentalul jucătorului român, rămîn la ideea că a întoarce un scor nefavorabil constituie un ideal. Sînt, pentru o dată, imprudent? Nu m-aş necăji sa fiu dezminţit. Îmi este imposibil să cred că am putea fi vreodată suedezii care egalează Germania de la 0-4 la 4-4; a fost, de altfel, cum susţin explicatorii, o întîmplare. Şi ce dacă? Dă-ne şi nouă, Doamne, o asemenea întîmplare şi vă garantez că de a doua zi batem pe oricine!