O bulibăşeală de sensuri

Şi dacă UEFA nu ştie ce înseamnă a lua la mişto? Faza săptămînii trecute, fără să am impertinenţa de a o impune cuiva, imaginea mea nediscriminatorie care îmi joacă şi azi sub pix, s-a petrecut la Mediaş, unde, recunosc, am […]

Şi dacă UEFA nu ştie ce înseamnă a lua la mişto?

Faza săptămînii trecute, fără să am impertinenţa de a o impune cuiva, imaginea mea nediscriminatorie care îmi joacă şi azi sub pix, s-a petrecut la Mediaş, unde, recunosc, am o slăbiciune pentru Gaz Metan, mai ales cînd se întîlneşte cu Dinamo. Şi de data asta a fost un meci mai mult decît simpatic, cu o repriză a doua într-un ritm peste media naţională, cu un 2-2 la fel de tristuleţ pentru ambele echipe, dar cu superfaze, superratări şi supergafe de ţinut minte.

Într-o săptămînă cu golurile lui Messi, Ronaldo şi Ibra – precizez că El Clasico nu mi s-a părut chiar de vis -, m-a dat gata golul din călcîi al lui Bawab, căci rămînem, orice s-ar spune, nişte copii prostuţi la asemenea execuţie, fie ea şi norocoasă. Şi ce dacă a fost norocoasă? Las’ să fie – cum cîntau Beatleşii. Mai important decît călcîiul lui Bawab – şi aici cred că îmi depăşesc condiţia de copil prostuţ – a fost ceea ce a urmat acestui 2-1. În Gazeta de duminică s-a consemnat cu litere mici, printre ştirile inbox-ului. În colecţia mea, am decupat-o şi fixat-o la loc de cinste: „Bawab, Trtovac şi Tahar au îngenuncheat şi au mulţumit lui Allah pentru ajutorul acordat”. În tribunele de la Mediaş nu s-a înregistrat nici o obiecţie, nici o cîrîială, nici o ironie, nici o metaforă. Medieşenii au fost respectuoşi, adică normali, la gestul credincioşilor musulmani, aşa cum a fost normal ca Dănciulescu să-l laude pe Bawab şi Cristi Pustai să se declare bucuros că trăieşte în fotbal lîngă Dănciulescu…

Şi acum ce facem? Lăudăm normalul? Nu e uşor, mai ales cînd ăsta, normalul, e atît de rar la noi. Cum rar, dom’le, – mi se poate replica serios, cît se poate de serios – nu l-ai auzit pe Mitică Dragomir că la noi nu există nici rasism, nici xenofobie?! (Aşa e, răspund în paranteză şi în gînd: la noi nu există decît afaceri, interese şi tupeu). Nu ştii – continuă mai mult decît serios – că la noi „bozgore”, „ţigane”, „jidane” sînt vorbe de drag şi de şpriţ. Ba ştiu, cum să nu ştiu – numai UEFA, în multilaterala ei cultură, nu a aflat de la un mare istoric francez că noi, aici, la porţile Orientului, luăm totul la mişto – precum ne-a propus domnul Alexandru Paleologu să traducem expresia franceză „a la legere”. UEFA habar nu are ce înseamnă a lua la mişto. Noi luăm la mişto pînă şi xenofobia şi rasismul care îngrozesc o lume. Să nu se pună cu noi – vorba ştim noi cui.

Mie, la toată această bulibăşeală de sensuri, ironii şi metafore, nu-mi vine în minte decît proprietăreasa din Munchen a unui foarte bun prieten, un bucureştean extrem de civilizat, de politicos, de mare fineţe intelectuală, căruia, într-o bună dimineaţă, nemţoaica i-a spus: „Ah, herr Ionescu, dacă toţi românii ar fi ca dumneavoastră!”. În concluzie provizorie: nu există în Ardeal echipă ca Gaz Metan. Şi public ca al ei.