Atenție, provocare!

Scrisoare deschisă către o colegă de pagină

Stimată Maria Andrieş; înainte de a vă felicita pentru articolul de ieri, ca şi pentru convorbirea cu matematicianul Liviu Ornea, îmi permit confratern să vă transmit o idee mult mai presantă: ăştia – […]

Scrisoare deschisă către o colegă de pagină

Stimată Maria Andrieş; înainte de a vă felicita pentru articolul de ieri, ca şi pentru convorbirea cu matematicianul Liviu Ornea, îmi permit confratern să vă transmit o idee mult mai presantă: ăştia – şi prin ăştia înţeleg: patronii, managerii, antrenorii, jandarmii, dragomirii – vor să ne imbecilizeze şi, simultan, să ne silească la intelectualism acolo unde nu e cazul. Vă propun să nu intrăm – cum se zicea pe vremuri, în această provocare, pe care azi, cu un termen mai puţin complicat, o putem califica drept o şmecherie. Instabili psihic, megalomani şi mitomani pe cît de mitocani, ei numesc, cu tupeul unor parveniţi în cultură, metafore şi ironii inofensive o încălcare grosolană a celor mai elementare şi naive mesaje afişate pe orice stadion european: Nu rasismului! Nu violenţei! Repet: ei ne iau drept nişte imbecili! Şi noi, civilizaţii cu ceva lecturi la bază, ce facem? Venim cu contraironiile noastre la şmecheriile lor! Venim cu ermetismul lui Ion Barbu, poetul, nu caricaturistul mei preferat…

Credeţi că vor alerga să citească „Riga Crypto şi lapona Enigel”? Îi va durea în cot şi în şapcă. Sînteţi dispusă la a face dostoievskianism cu autocritica domnului Gabi Safta, pe care nimeni din loja şefilor săi nu l-a sunat să-i urle în ureche: „Termină, bă, că avem şi noi ţiganii noştri!” Ba din contră… au curs şampania şi sfidările neroade la adresa rivalilor care îşi închipuie că mai pot lua titlul, arbitrul Balaj – mai an o jagardea în slujba bozgorilor – a fost consacrat drept cel mai bun din România, fiindcă a dat două penaltyuri pentru Pandurii şi nici unul pentru „ungurii” care nu aveau nici un ungur în echipă… Invers, bozgorul patron îl va scoate din Europa pe acelaşi Balaj şi îl va propune DNA-ului pentru afacerile sale direct legate, desigur, de neacordarea unui penalty. Ăstora ce le dăm să citească? Iar Caragiale? Nici Caragiale cred că nu mai e suficient.

Actuala aiureală, totalitară aş zice, îi depăşeşte imaginaţia. Poate geniala „Ţiganiadă”? Şi ce consecinţe ar avea? De mult se ştie că în România nimic nu are consecinţe; în această direcţie îi putem crede şi pe Camil, şi pe Sebastian, topiţi şi ei după fotbal. Nu am bibliografie, cu atît mai puţin soluţii, ci o sărmană întrebare: nu credeţi că – neavînd la îndemînă injuria – sîntem prea fini, prea citiţi, prea logici în faţa acestor internabili? Deocamdată vă supun o singură idee: campionatul încă nu s-a încheiat, sîntem încă în etapa a 10-a, ceea ce vedem e mai nimic faţă de ceea ce urmează… Să ne păstrăm nu numai cumpătul, dar şi muniţia. Sper să nu mă consideraţi un odios împăciuitorist.