Radu Cosașu

Excese? Violență? Pamflet? Uitați-le! Așa veți descoperi frumusețea textelor unui ziarist care se definește ca extremist de centru

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Radu Cosașu
„Wow!”-ul lui Lineker

„Wow!”, mi-am permis să exclam și eu, cu entuziasm chiar, aflând de acel „Wow, e om!” cu care a comentat Lineker ratarea de către Messi a penalty-ului din minutul 45, la 1-1, cu PSG. Ca să-i înțelegi geniul conciziei trebuie […]

...

Detaliile unor ”optimi”

Inutil să ne precipităm în comparația prestațiilor lui Messi și Ronaldo sau între cele ale lui Haaland și Mbappe în „optimile” Ligii Campionilor. Ar fi prea abrupt, prea categoric. Dar putem trăi fără judecățile categorice? – fiind în plin faliment […]

...

Prietenul meu „cormoranul”

Poate că voi stârni ceva indignare afirmând aici, fan Manchester United, că fanii lui Liverpool îmi sunt tot mai simpatici și mai apropiați. Știu de ce: ne leagă faptul dureros că am pierdut și noi, și ei, titlul, Guardiola și […]

...

Merci, Giroud!

Merci, Giroud! Merci de două ori: în primul rând pentru golul înscris dintr-o „foarfecă” magistrală, ceea ce azi nu se practică prea des, având în vedere crunta tehnică a apărărilor. Desigur, e un entuziasm puștoiesc la ceea ce L’Equipe numea […]

...

”E Mbappe cel mai bun din lume?”

„Ce se întâmplă, v-ați pierdut mințile?”, extind întrebarea lui Lineker când a auzit că la Liverpool vor să-l dea afară pe Klopp pentru căderea din clasament. O extind, poate o și exagerez după această noapte nu atât de furtunoasă, cât […]

...

Un tenis de groază

La finala Andy-Nole m-am simţit indecent Vineri, în transmisia de la Tallinn, am auzit de două ori într-un singur minut că faza celui de-al doilea gol, combinaţia Torje – Marica, este nemaipomenită; de nu ştiu cîţi ani nu mi-a mai […]

vineri, 14 septembrie 2012, 11:58

La finala Andy-Nole m-am simţit indecent

Vineri, în transmisia de la Tallinn, am auzit de două ori într-un singur minut că faza celui de-al doilea gol, combinaţia Torje – Marica, este nemaipomenită; de nu ştiu cîţi ani nu mi-a mai vibrat în timpan acest adjectiv românesc, şi lung, şi lat, într-un joc al României; nu discut faza – era frumoasă, dar nemaipomenită? Nu mai simţim diferenţa dintre frumos şi nemaipomenit? Marţi, cu a 199-a echipă din lume, ni s-a spus, tot apăsat, că Torje joacă formidabil… juca bine spre binişor, dar chiar formidabil?

În fine, dacă ceva a fost curat nemaipomenit, curat formidabil, asta s-a petrecut la Flushing Meadows, în cele două finale ale doamnelor şi domnilor. Ele au consacrat – nu zic că au descoperit – o dimensiune a omenescului în sport, fie el în 11 contra 11, sau unu contra unu: puterea de a suporta eforturi extraordinare, anduranţa în excelenţa jocului. Ceea ce ne-au dat Murray şi Djokovici, timp de 5 ore, cu game-uri şi seturi zdrobitor de lungi, a atins insuportabilul. Cum s-a observat lesne şi limpede, s-a ajuns la o luptă fizică între doi oameni despărţiţi de un fileu.

A fost o încrîcenare cumplită care – ca să zic aşa – m-a făcut să mă simt indecent în fotoliul meu. Nu ştiu dacă Murray cu Djokovici deschid o nouă pagină în tenis, aşa cum să cere, nesătul, în toate. Stilul lui acceptat ca defensiv are vicleniile torturante ale unui rechin greu de capturat; hotărît, nu el este omul care să mă consoleze la apusul irevocabil al lui Federer, învins într-o zi „fără” de un Berdych în stare de graţie, neconfirmată în faţa cruzimilor lui Andy. Totuşi, capacităţile de anduranţă în excelenţă ale lui Murray şi Nole (să vină şi Nadal!) dau şi vor da tenisului un tot mai accentuat caracter „de groază”, în sensul cel mai ironic şi tandru al termenului. Entuziasmantă – nu numai pentru mine, ci şi pentru Virginia Ruzici… – a fost Serena Williams în faţa acestei Azarenka, de al cărei stil nu mă pot ataşa, dar incontestabil de-o forţă intimidantă, atît morală, cît şi volitivă, dacă nu aţi uitat expresia… Cum a putut femela asta feliniană să întoarcă de la 3-5 la 7-5 în decisiv a adus-o pe Ruzici să exclame în final „Extraordinar!”, superlativ cu greutate în limbajul competenţelor.

Revenind pe pămînt, să spun neapărat că golul lui Maxim, fie şi printre patru anonimi, e dintre acelea care pot marca începutul unei mari cariere, un gol de care – cîndva, în culmea gloriei – îţi aduci aminte că ai făcut-o pe mama să plîngă. Copile, te rog frumos, nu pleca de la Grigoraş!

Comentarii (17)Adaugă comentariu

Comentează