Ce scor a decis titlul în Anglia

În mărețul lor campionat, pînă și neverosimilul joacă

Dacă Mancini, total surescitat, a putut declara că alea 90 plus 4 minute l-au îmbătrînit cu 10 ani şi că un asemenea final de campionat nu a trăit vreodată – ce naiba […]

În mărețul lor campionat, pînă și neverosimilul joacă

Dacă Mancini, total surescitat, a putut declara că alea 90 plus 4 minute l-au îmbătrînit cu 10 ani şi că un asemenea final de campionat nu a trăit vreodată – ce naiba mai putem zice noi, ăştia, nefericiţii lui United de pe paralela 45, undeva între Lisabona şi Vama Veche, tot europeni adică, dar nicicum insulari…? Vorbind strict în numele meu, alea două meciuri simultane m-au înnebunit în sensul cel mai concret: m-au copilărit şi m-au maturizat totodată. Pueril, am ţinut cu Giggs şi Rooney, fără să-mi pese că City a fost mai bună în ultimele meciuri – ei şi ce dacă a fost mai bună şi noi la limita admisibilului? Ăsta-i un sentiment tipic de puştan imbecil – să nu-ţi pese de evidenţă. Cu cît treceau mai cumplit minutele acestei copleşitoare enormităţi – 2-1 pentru QPR, la City acasă, şi cu ce valiză? – cu atît aiuram mai intens văzînd acel 1-0 de la Sunderland, rugîndu-mă habar n-am cui să rămînă aşa! Puştan de doi bani.

Ca în prelungirile acelea manciniene, să mă trezesc la ceea ce şi Shakespeare zicea că e totul: maturitatea. Asta însemna să nu mă mai gîndesc la eventualele valize care ar fi putut circula, să nu rămîn român în Anglia, să fiu serios şi competent, să mă las emoţionat de nebunii aceia din tribune care, în plină criză mondială, treceau de la plîns şi groază la fericirea absolută şi, generos, să ridic încă un imn  de slavă acestui campionat englez care se joacă pînă în ultimul minut – fără TAS şi arbitri străini! – acceptînd ca titlul să se decidă la golaveraj. Aici, fair-play-ul meu de om matur a avut o brutală şi îndelungă sincopă: admit că United a jucat lamentabil finalul cu Wigan (0-2!), cu Everton (4-4, avînd 4-2 în ultimele minute!), admit că City l-a învins de două ori şi nu pot trece peste acel 6-1 din tur, cel mai neverosimil eşec, şi deodată mă întorc la golaveraj: 93 – 29 City, 89-33 United; diferenţa de patru goluri şi la marcate şi la primite, da?

Dacă în loc de acest 6-1, încă o dată neverosimil, City bătea cu un perfect rezonabil 2-1, scădeţi-i patru goluri din cele 93, dar scădeţi tot patru din cele 33 încasate de United, şi veţi ajunge la: 89-33 pentru City şi 89-29 pentru United. Nu luam titlul? În măreţia lui, titlul de campion al Angliei s-a decis, la urma urmei, pe un scor curat irezonabil al unui singur meci. Ei şi? Acolo, pe bune, pînă şi irezonabilul intră în calcule. Dumnezeu s-o păzească pe Regină, dar şi pe Rooney şi Sir Alex …

…Ce vă uitaţi aşa la mine? United nu are dreptul la nebunii săi, copii şi maturi?