Ce eră se mai deschide?

Patru zile care nu au schimbat lumea

…și așa carevasăzică, după Real – Barca 2-1 s-a deschis o nouă eră. Ce eră? Am auzit-o cu ochii mei: Barca nu mai e invincibilă! Mai mult: a avut loc un schimb de […]

Patru zile care nu au schimbat lumea

…și așa carevasăzică, după Real – Barca 2-1 s-a deschis o nouă eră. Ce eră? Am auzit-o cu ochii mei: Barca nu mai e invincibilă! Mai mult: a avut loc un schimb de putere în fotbalul mondial și european, nu la noi. A venit la putere Realul, care nu mai are nici un complex, și la doar 2 minute după ce Barca o egalează, o face KO și-o dezumflă. Nu trec 72 de ore și, după acel 2-2 cu Chelsea, se titrează mare: Barca a murit!, avînd în vedere că a condus cu 2-0 și a primit un gol în minutul 46, și a fost egalată în minutul 93.

Rău cum m-a făcut viața, nu mama, am dorit urît să rămînă 2-1 pentru Barca, să se realizeze speculația mea, aceea ca londonezii să se califice ca Dinamo la Mediaș. Măcar cu atîta să mă fi ales, că am și eu o vanitate, oricît aș fi de barca-giu. Am citit cu urechile mele că Guardiola nu are șuteri, nu are vîrf… Acum s-a descoperit asta, cînd Chelsea s-a apărat eroic în zece… Am extras și din asta (iertați-mă) un ciubuc: nu a spus Messi al meu că el preferă campionatul englez pentru încrîncenarea lui? Unde mai întîlnește Barca, în Spania, o apărare cu 10 oameni? Sigur, de la acel 1-0 de la Londra, am scris că nu-i frumos ce face Di Matteo, dar Dostoievski a zis că frumusețea va salva lumea, nu și fotbalul.

În fine, la patru zile după ce s-a instaurat noua putere realistă, Realul urma să consacre și noua ordine europeană, biruind-o pe Bayern, la Madrid. Nu mai era o problemă: cei mai competenți amici ezitau între două sau trei goluri diferență pe Bernabeu. În minutul 15 era deja 2-0, Ronaldo marca liber de pe linia de 16, apărarea lui Bayern era de groază, mă gîndeam deja meschin cum m-am făcut de rîs scriind aici în urmă cu două săptămîni: atenție, mare atenție la Bayern! Ciudățenia ciudățeniilor, cu 2-0 în minutul 15, la pauză, Realul nu era calificat! Era 2-1 și putea fi și 2-2 în minutul 44. Firește că-mi jucau în minte toate bancurile inteligente cu nemții în fotbal, dar ce-a urmat nu a mai fost banc: noua mare putere, Realul, nu mai făcea mare lucru, Super Mario rata egalul în minutul 85, iar la penaltyuri, cu ochii și urechile mele, am trăit să-l văd pe Mourinho pios, în genunchi, și pe Cristinel ratînd ca Messi…

Părerea mea de barca-giu: Realul a jucat tot obsedat de Barca, supergonflat, dar și obosit de triumful din urmă cu patru zile, convins că o va mai bate încă o dată, intrînd în finală la Munchen. Și ce scriem acum? Că a murit Realul? Ce eră se mai deschide? Nu se deschide nici o eră – decît, poate, în mintea noastră: să nu mai generalizăm repede și furibund în fotbalul adevărat! Nimeni nu e invincibil! De la Rafa și Nole pînă la Cristinel și Lionel, orice superjucător e și el om! Și ce facem cu extratereștrii și galacticii? Pentru mine, azi, zecile de mii de pe Camp Nou, care-și ovaționează învinșii, sînt singurii extratereștri!