Atenţie, fraieri! Vom deveni nişte imbecili?

Despre suspiciune ca armă defensivă.

Nu am nevoie de vreo introducere ca să emit această avertizare cu cod roşu: microbişti din România şi din toate ţările, ni se pregăteşte ceva! Ceva şi mai nasol decît trăim azi. Ni se pregăteşte […]

Despre suspiciune ca armă defensivă.

Nu am nevoie de vreo introducere ca să emit această avertizare cu cod roşu: microbişti din România şi din toate ţările, ni se pregăteşte ceva! Ceva şi mai nasol decît trăim azi. Ni se pregăteşte o viaţă în care la orice meci ne vom uita, fotbalul nu va mai exista. Va exista înainte de toate şi pînă la urmă informaţia privitoare la cotele de la casele de pariuri. Va exista doar valiza cu care se premiază o echipă ca s-o împiedice pe alta să ia titlul de la nasul celei care dă banii. Se va numi premiere această manipulare de foloase necuvenite şi noi, fraierii, vom trebui să ştim asta din timp, aşa cum la cursele de cai, pe hipodrom, erai un bleg total dacă nu ştiai cine trage pentru cine.

Fotbalul nu ne va mai aparţine nouă, microbiştilor, ci maselor de iniţiaţi în pariuri şi tranzacţii, milioanelor de pasionaţi în afaceri, în ponturi, în mînării. Vom trăi în mînărie minut cu minut. Dacă nu vom fi la curent cu ce se pune la cale, dacă vom continua să ne zbuciumăm prosteşte la orice dribling sau şut fără să ne intereseze ce se ascunde într-o ratare, naivitatea noastră se va transforma într-un ridicol cras. Vom deveni nişte caraghioşi. Pe şleau – nişte imbecili: cum, nu ştiai că la Samara, Singapore sau Oarba de Sus a fost vînzare? Habar n-ai fotbal, papagalule! Nu ne vom putea apăra decît prin suspiciune continuă, chit că suspiciunea ne va otrăvi gustul fotbalului, ca să nu exagerez şi să scriu chiar viaţa. Am început deja să fac mari progrese în suspiciunile fie ele absurde.

La o frumuseţe de meci ca Real – Valencia (pentru care am renunţat să mă uit la spectaculosul Steaua – Sportul, cu 2-0 în minutul 10), cu vreo 20 de ocazii de gol, cu un Guaita fenomenal, îmbrăţişîndu-se în final cu un Casillas la fel de fenomenal, mi-a trecut prin cap că Barca a premiat-o pe Valencia să-i ia măcar un punct unui Mourinho întru totul turbat. Miercuri noaptea, am avut neruşinarea să mă uit fascinat la maxilarele lui Sir Alex, zdrobind intens chewing gum-ul, şi să mă gîndesc dacă Manchester nu i-a dat totuşi lui Wigan trei puncte, avînd de unde… Pe cîte lire sterline? Sau invers? Dacă City i-a premiat baban pe cei de la Wigan? Unde asta, în Anglia? Adică acolo sîntem mai presus de orice dubiu? Unde mai putem fi în afara oricărei suspiciuni? Nicăieri, papagalilor! Şi fiindcă îmi plac şi mie pariurile, după o lungă şi amară experienţă de fraier la Băneasa trap, zilele trecute m-am dus cu absurdul pînă la a propune caselor de pariuri, în cunoscutul stil britanic, un pariu pe următoarea problemă: în cîte zile se va dovedi dacă personajul cu valiza a minţit sau nu cînd a lansat bomba aceea că Bayern ar fi stimulat-o pe Stuttgart în acel 4-4 cu Dortmund. Tenace vă propun din nou să fim sănătoşi. Mintal.