Nu mai avem nici granzi de România

De ce îmi place un Milan – Barca, fie şi la 0-0

…aşa a zis? Că s-a săturat de el însuşi la televizor? Glumea. Pe toţi sfinţii că glumea! Tot ce spune el e o glumă, cînd nu e (în) […]

De ce îmi place un Milan – Barca, fie şi la 0-0

…aşa a zis? Că s-a săturat de el însuşi la televizor? Glumea. Pe toţi sfinţii că glumea! Tot ce spune el e o glumă, cînd nu e (în) direct minciună. Cel mai mult mi-a plăcut chestia aia că el doar se consultă, el dă doar sugestii, el nu face echipa, dar ordonă că Chiricheş (şi ce dacă-i o cacofonie?) să nu joace fundaş dreapta… Nu e rea nici noutatea asta – că el vorbeşte tot timpul la TV fiindcă îl doare sufletul după investiţiile lui. Se poate, dar pînă azi ştiam că vorbeşte pentru că dacă tace face cancer la limbă. Nu poate lipsi din topul „caldelor” sale aiureala cu Dinu „Vamă”, pe care, azi, îl ia fiind cel mai bun manager din România, şi după nici 24 de ore afacerea cade, MM e cel mai bun, dar de fapt cu „Vamă” a dat lovitura cea mare: l-a deturnat de la Rapid. Asta e lovitura – nu că Steaua a făcut un punct din 6 fără să marcheze la Tg. Mureş şi acasă.

Acum, fără glumă, îmi pare rău de Iliesta şi de toţi cei 100 de antrenori care urmează să vină în Ghencea sub deviza „Steaua nu se refuză!”. Fără glumă, ei ar trebui să ia în serios cea mai serioasă frază a patronului, uitată din păcate: la Steaua nu e loc pentru răbdare! E impecabilă, aş pune-o banner la intrarea în lojă, aş face din ea deviza clubului. Mai presus de toate este adevărată, verificabilă meci de meci pe acest parcurs al returului, unde nervozitatea, nerăbdarea au dat în clocot şi au făcut praf norocul de a întîlni în primele 5 etape cele mai uşoare echipe. A, nu mai există echipe uşoare în miticista ligă prof? După opinia mea, nu mai există nici granzi în România, foarte simplu de ce: nici un grande de Cluj, Vaslui şi Bucureşti nu suportă trei meciuri în 7 zile. Pentru condiţia lor fizică e cumplit şi e inutil să ne ridicăm la metafizica problemelor de joc, la 4-3-3 sau 3-5-2. Că se mai adaugă şi blaturile şi arbitrajele e aproape normal, dar în ce mă priveşte mi se pare la fel de grav că CFR Cluj, liderul în perspectivă europeană, cu toţi fluieraşii lui nedovediţi, joacă de la mediocru spre slab. Lipsa de densitate în atac, spaţiile enorme între înaintaşi, care impun monotonia paselor lungi, sînt probleme mult mai presante decît presa de specialitate din Bucureşti şi greaţa care-l copleşeşte pe Iuliu Mureşan.

Aşa stînd lucrurile, cred că e uşor de înţeles pentru ce un Milan – Barca ne va pasiona: fiindcă ne face să uităm, 90 de minute, fie el 0-0, de mai toate relele noastre interne. Felicit pe cei de la externele Gazetei, care ieri mi-au dat mare faza cu Nesta şi Messi. Era bună de decupat, dacă mai aveam colecţia de poze din copilărie. Ingrat cu mine însumi, nu o mai am. Dar atenţie, atenţie mare la Bayern!