De ce să stăm umili?

Avem şi noi o Barcelonă, avem şi noi extratereştri.

Fiindcă, mă-nţelegi?, mi-am ales altă meserie decît aceea de sexolog, de psihiatru, de politician sau de istoric, aşa cum se pare că mi-o cere involuţia fotbalului nostru, fiindcă mă încăpăţînez – […]

Avem şi noi o Barcelonă, avem şi noi extratereştri.

Fiindcă, mă-nţelegi?, mi-am ales altă meserie decît aceea de sexolog, de psihiatru, de politician sau de istoric, aşa cum se pare că mi-o cere involuţia fotbalului nostru, fiindcă mă încăpăţînez – poate greşind – să rămîn un strict cronicar al golurilor şi-al ratărilor, îmi fac datoria plăcută să consemnez că noaptea de miercuri nu s-a sfîrşit cu Colţescu, Kovacs şi Răchită. A existat fotbal şi în Italia, Franţa, Germania şi, mai ales, în Spania. Scriu mai ales în Spania deoarece acolo au avut loc unele evenimente pe măsura înţelegerii noastre atît de zbuciumate, atît de convinse că numai la noi etc, etc.

Dacă ne uităm cu atenţie, vedem că CFR Cluj a fost capabilă să trăiască aceeaşi experienţă ca Real Madrid: să fie egalată în ultimele minute de Sportul, care nu e cu mult mai sus în clasament decît Villarreal; nu pot trece cu vederea că Realului i s-a întîmplat a doua oară, la 72 de ore după ce Malaga lui Cazorla i-a făcut aceeaşi figură, cu ultimul şut al meciului. Fireşte că, acolo, meciurile au avut altă calitate, dar în finalul cu Villarreal – ca în Regie, ca în Groapă, ca la Galaţi – s-a lăsat tot cu scandal, cu eliminările lui Ozil şi Ramos, cu evacuările lui Mourinho şi ale asistentului său, cu urletele la adresa unui echivalent al lui Kovacs sau Colţescu. Şi acolo, cu Barca făcînd 6 puncte din două meciuri şi Realul doar 2 puncte, s-a redus senzaţional o diferenţă de 10 puncte, socotită insurmontabilă, cum se credea că era şi aceea dintre Steaua şi Dinamo.

Iertaţi-mi aroganta întrebare: păi, nu-i la noi ca şi la ei? De ce să stăm umili? Dacă Mourinho îşi pierde minţile pentru două egaluri curat inadmisibile la cît a dominat, ce să facă un Dorinel, sau invers, un Ciobi? Şi unde mai pui că avem şi noi o Barcelonă care vine tare, avem şi noi extratereştri! Cum care sînt ăştia? Ăi de-au învins Astra cu 2-1, aşa au fost numiţi, extratereştri într-un prompt delir care-l proiecta pe Pîrvulescu, cu şutul lui de 2-1, lîngă Hagi. Nimeni însă nu a văzut cum a trecut Bărboianu de Paul ca să-i centreze perfect lui Laionel, care marchează cu om lîngă el. Şi, atenţie!, scriu asta ca unul care – riscînd să fiu socotit caraghios – a pronosticat că Steaua, dacă joacă ceva-ceva ca în meciul cu Twente, merge la titlu. Acum, să fiu drept şi blînd, după ce am văzut pe Twente în repriza a doua cu Schalke, sînt mai lucid în stabilirea reperelor europene.

Pentru a-mi înfrîna ironiile, să consemnez că, din ce am văzut în Europa miercuri, nicăieri nimeni nu a avut foarfeca a la Rooney a lui Grozav şi totodată nimeni la noi nu a avut vorba mai inteligentă ca aceea a lui Victor Becali: Dinamo, la sfîrşit, ar fi trebuit să-i aplaude pe copiii ăia de la Sportul.