TRU exagerează

Finala nu a anihilat deloc măreţia sportului.

Pe cît m-a bucurat, săptămîna trecută, articolul lui TRU despre „Nedreptatea” acelui 3-2 dintre Manchester City şi Tottenham, pe atît m-a indispus cronica sa despre finala de la Melbourne. De fapt, nu e […]

Finala nu a anihilat deloc măreţia sportului.

Pe cît m-a bucurat, săptămîna trecută, articolul lui TRU despre „Nedreptatea” acelui 3-2 dintre Manchester City şi Tottenham, pe atît m-a indispus cronica sa despre finala de la Melbourne. De fapt, nu e o cronică la o finală, ci un articol excesiv politizat al unui ziarist mînios, de mult obsedat de tot ce-i sună azi ca prea multicultural, prea tolerant, prea corect politic, pe şleau – prea de stînga. Pentru TRU, spectacolul sportiv, fabulos chiar şi după opinia lui, ar fi fost aproape anihilat de cele trei discursuri stupide ale sponsorilor şi de „poezia lui Djo de un absurd desăvîrşit”, în care lăuda Openul Australian ca manifestare multiculturală.

TRU exagerează rău, exact din cauza corectitudinii sale politice, de dreapta, dintotdeauna asumată; adică dreapta nu are şi ea clişeele ei corecte? Nu văd însă de ce le-am introduce după o finală întrutotul memorabilă. Cruzimea şi intensitatea ei emoţională nu pot fi anihilate pe considerente de cu totul altă natură decît sportul. Trimiterea la maratonistul din urmă cu 2.500 de ani nu e la chestie, putem face parodie inteligentă şi la Homer… După cum, dacă e vorba de obiecţii ortodoxe, se pot găsi mulţi atei care să se simtă lezaţi de ostentativa religiozitate a lui Djo în momentele cruciale. „Putea să se roage în sinea lui, nu?”. Dar, toate acestea nu anihilează admiraţia pentru incredibila lui revenire de la 2-4 în setul cinci, extraordinara lui forţă de recuperare cînd totul pare pierdut.

Nu m-am înşelat, cum crede TRU, văzînd în finală un spectacol fabulos şi am lăsat Cezarului, adică sponsorului, ce-i al Cezarului de azi; oricum, după această epopee, nu aveam puterea să mă indignez pe Kia şi nici pe IKEA; mai degrabă m-am gîndit – avînd în vedere datele statistice cu marele număr de greşeli de ambele părţi – că există cauze mai înalte chiar decît perfecţiunea. După cum – nu o ascund – le-am urat lui Rafa şi Nole ca la 30 de ani să mai poată juca precum Federer, al cărui meci cu Nadal a fost de o frumuseţe superioară finalei impure, dar magnifice, dincolo de uman. TRU mai zice că această finală a reabilitat totuşi sportul. Păi, atunci să-l reabilităm fără să-l mai maculăm politico-economic.

În fine, ca să ne împăcăm cumva, ţin să-i comunic lui TRU, dacă n-o ştie, că Sir ALex a declarat că Tottenham joacă cel mai bun fotbal din Anglia.