Cronica unor logice suspiciuni

Întreb, nu dau cu parul. Frumosul depinde de miză?

Nu e prea frumos sentimentul ăsta care-mi stăpîneşte pixul, însă trebuie să-l dezvălui, chit că nu va fi împărtăşit de toţi severii mei cititori. Încă o dată, nu scrie nicăieri că […]

Întreb, nu dau cu parul. Frumosul depinde de miză?

Nu e prea frumos sentimentul ăsta care-mi stăpîneşte pixul, însă trebuie să-l dezvălui, chit că nu va fi împărtăşit de toţi severii mei cititori. Încă o dată, nu scrie nicăieri că e obligatoriu să faci unanimitatea şi sînt dispus să mă coste, cum mi s-a întîmplat de curînd, cînd un internaut m-a acuzat că laud Timişoara fiindcă sînt de mult anti U-tist… M-a costat un rîs scurt şi o mîhnire ceva mai lungă. Eu, anti U-tist!? Mă jur pe Progresul meu inexistent că nu am avut, în provincie, altă echipă mai iubită ca UTA! Şi asta din ’45, de la 15 ani, stimabile…

De altfel, cronica în care am lăudat-o pe Poli pentru victoria ei asupra Stelei a născut cîteva replici violente, contestîndu-mi-se afirmaţia că ar fi fost cel mai frumos meci al sezonului. Sînt gata, azi, să adaug Rapid – Gaz Metan. Bine că am ajuns aici – să polemizăm asupra celui mai frumos meci de la noi – cînd de peste tot ne asaltează numai şi numai urîtul, cu mizeriile şi mai ales lipsa lui de humor.

E ceea ce mă face – într-un elan naiv spre bine – să admit că Milan-Barca a fost un regal, ca imediat să apară sentimentul din prima frază a acestui articol. A fost un regal, dar, ce să fac?, mă roade o suspiciune, fiindcă aşa mă educă secolul ăsta al nostru. A fost un regal, cum zice domnul Botezatu, fiindcă amîndouă erau deja calificate şi miza nu era, cum se spune, enormă. N-a fost blat, nu a fost meci strategic, dar s-a jucat ciudat de frumos. Da, domnilor, aici am ajuns: să bănuiesc frumosul că nu e de ajuns de violent, de urît! Tot aşa ar fi jucat minunăţiile acestea de Seedorf (de mult vreau să-l cînt!), de Messi, Ibra, Xavi sau Robinho dacă la mijloc era numita miză uriaşă care, se ştie, inhibă şi paralizează? Întreb, nu dau cu parul… frumosul depinde de miză?

Vi se pare o întrebare îngrozitoare? Mie nu; mi se pare logică, în logica acestui timp din ce în ce mai tîmp în tot ce ne propune. Sînt prea rău? Prea negru? Sînt doar trist. Merg mai departe şi mă uit la ce joacă Nole şi Rafa, la Londra, într-un decor mirific. Spaniolul e de nerecunoscut – să lăsăm cum l-a chinuit Fish, dar cum să piardă cu 0-6 la Federer în setul 2? Cum să ajungă Nole la 3-6, 1-6 în faţa unui Ferrer, ce-i drept, admirabil? Sînt obosiţi? Dar dacă îşi dozează efortul fără să le pese de noi, hămesiţii de spectacol? Dacă ştiu ei ce ştiu, că se califică totuşi în semifinale. Iertaţi-mă, sînt pe cale să-mi pierd humorul şi asta e cel mai grav.