Ce vă spune acest 8-7 de la Auckland?

Rugbyul mondial trăieşte împreună cu lumea, obsedat de defensivă

Cred că e în spiritul jocului să recunosc că am fost placat viguros pentru ceea ce am scris în urmă cu două săptămîni despre rugbyul nostru. O recunosc cu plăcere, căci […]

Rugbyul mondial trăieşte împreună cu lumea, obsedat de defensivă

Cred că e în spiritul jocului să recunosc că am fost placat viguros pentru ceea ce am scris în urmă cu două săptămîni despre rugbyul nostru. O recunosc cu plăcere, căci încă o dată am constatat cîtă vitalitate deţine microbismul rugbystic. Un „rugbyst Iaşi”, aşa semna, îmi cerea foarte politicos să nu-mi mai dau cu părerea în rugby, fiindcă mă pricep doar la fotbal, iar „nouă, celor care am practicat acest sport în perioada de aur a rugbyului românesc, nu ne place să auzim ce spun persoanele obişnuite doar cu mizeria din fotbal…”. Un „fost rugbyst” mă atenţiona să nu mai compar rugbyul cu fotbalul, fiindcă asta e o blasfemie. Cîţiva erau mulţumiţi că încă jucăm în Cupa Mondială, chiar dacă ne bat ruşii… Cel mai tare în generalizare era „racul”, care scria apăsat: „Rugbyul contemporan cere calităţi absente poporului român: curajul, rigoarea, inteligenţa”. „Pandele” se supăra pentru tonul general de văicăreală, de „Ce am fost şi ce am ajuns”, dar avea optimismul să scrie că, „Dacă rugbyul va muri în România nu ar fi nici o tragedie, pentru că vom continua să vedem rugby de calitate la tv şi pe net şi astfel ce se întîmplă în rugbyul mondial”.

Precizînd că nu toate mesajele erau atît de dure, ba chiar dimpotrivă – îl ascult pe „Pandele” şi observ că în rugbyul mondial, într-o finală, pentru prima oară victoria s-a stabilit la un singur punct diferenţă (8-7), scor oarecum meschin; eseurile fiind egale, 1-1, se poate spune că Noua Zeelandă, geniala Noua Zeelandă, a învins pe o lovitură de pedeapsă a lui Donald; e de adăugat că în semifinale Franţa s-a calificat fără eseu, doar cu trei lovituri de pedeapsă (9-8), galezii înscriindu-i un eseu, iar Noua Zeelandă a învins Australia cu 20-6, marcînd un eseu, dar neprimind nici unul! Toate astea nu vă spun nimic despre rugbyul mondial? O finală decisă la 8-7 spune parcă adio acelui 23-20 cu care cîndva Franţa învingea Noua Zeelandă la o diferenţă măcar de un drop… Se joacă, la cel mai înalt nivel, tot mai închis, tot mai obsedat „să nu iei”, cu o generozitate în efort care nu se mai citeşte pe tabela de scor. Rugbyul mondial trăieşte cu lumea de azi, obsedat adică de defensivă. Greşesc? Oricum, oricum ar arăta azi jocul ăsta splendid, recunosc că am vibrat intens, în finalul emisiunii de pe DigiSport, la patetismul sobru cu care admirabilul Dumitraş, în mîndria sa de rugbyst, ne mărturisea că a juca lîngă neozeelandezi îţi schimbă viaţa. Mai avem nevoie azi, în sport, de asemenea patetisme.

Cît despre fotbalul ăsta amărît, îmi este de ajuns să privesc clasamentul la zi şi să văd pe primele şase locuri cinci echipe deloc cu mintea la Europa. Campionatul se va decide după ce uefantasticele noastre vor ierna acasă.