Asta e situaţia!

Dar pe vremuri se continua aşa: nu are apă staţia.

Nu ascund că fac parte din cei 1% nemulţumiţi – conform vijelioasei socoteli a lui Mircea Sandu – din finalul meciului. Preşedintele Federaţiei aşa ne-a numărat: la 99% satisfăcuţi – […]

Dar pe vremuri se continua aşa: nu are apă staţia.

Nu ascund că fac parte din cei 1% nemulţumiţi – conform vijelioasei socoteli a lui Mircea Sandu – din finalul meciului. Preşedintele Federaţiei aşa ne-a numărat: la 99% satisfăcuţi – 1% ne. E un calcul nu numai vijelios, dar şi generos. Precizez imediat că sînt un 1% nemulţumit de fotbal, de meci, lăsînd altora indignarea faţă de gazonul care ne-a stricat blazonul sau de imnul naţional în versiunea Marcel Pavel. Ca să fiu cît de cît exact – sînt sută la sută necăjit, dacă se înţelege ce înseamnă acest cuvînt mai rar folosit în analize. Necăjit înainte de toate fiindcă – pentru o dată – am crezut în vorbele lui Piţurcă dinainte de meci la reapariţia sa pe banca naţionalei într-un joc serios.

Piţurcă ne-a spus clar şi decis: „Nu vom juca la egal, vom juca ofensiv!”. Nu voi scrie că a minţit, doar că nu a fost aşa. Laurent Blanc cel puţin a declarat onest: „Nu vom face spectacol!” şi s-a ţinut de cuvînt: n-au avut mari ocazii, şi-au ferit gleznele de gropile terenului şi au pasat totuşi intens fără să se sperie de ce va zice presa lor. C’est la vie! (Asta e viaţa!). România noastră – cu adevărat a noastră, 99% din meci – nu a jucat ofensiv, a jucat pînă la urmă la egal şi s-a prezentat concret ca o echipă de agitaţi care au făcut şi propagandă (expresia de pe vremuri: agitaţie şi propagandă). Precum spuneau şi comentatorii: „Putem oferi un decor de cinci stele”. Ceea ce m-a necăjit mai tare ca niciodată a fost slaba posesie, incapacitatea de a ţine mingea, ceea ce – chiar „sub Lucescu” – de bine, de rău, de-a latul sau de-a curmezişul, era cît de cît o obsesie, fie ea şi enervantă.

Marţi seară nu ne-am mai enervat – nu a existat. Ea, posesia, s-a rezumat la deposedare. Aceasta a fost obsesia şi nu e deloc o minune că „s-au cîştigat” noi trei fundaşi pentru naţională. În fond, ce voiam – revelaţia bruscă a unor atacanţi? Măsura meciului ne-o dă tot Bănel, le povre, cu hărnicia lui ineficientă la prima lui lecţie de franceză. S-au calculat procentele de posesie – uşurel catastrofale – dar încă nu am citit ce s-a întîmplat cu pasele noastre, după orice deposedare strălucită şi totodată inutilă, dacă nu e urmată de o pasă mai ca lumea. Da, a fost de vină gazonul… a trebuit să vină primul ministru să ne spună după 3-4 platitudini de rigoare – că şi francezii au jucat tot pe terenul ăsta.

Mîhnirea de pe urmă tot Piţurcă mi-a provocat-o, în prima sa declaraţie imediat după meci. Comunicîndu-i-se că Bosnia a învins Belarusul, dînsul a articulat ceea ce ştiam cu toţii: „Asta e situaţia!”. M-a durut că nu a dus-o pînă la capăt, aşa cum am învăţat-o cu el, din cele mai grele vremuri: „Asta e situaţia, n-are apă staţia!”. Adică adevărul: nu avem valoare. Se recunoaşte asta, repede, doar la mari catastrofe fotbalistice – recent la Dinamo cu ucrainenii. Nu e drept. Sau poate că România – Franţa 0-0 nu e o catastrofă? E o situaţie.