Acolo unde Zoe e chiar bărbată

Să nu mai aud că fotbalul nu e un joc de domnişoare! Am suficienţi martori şi martore pentru a dovedi că nu sînt un misogin; nu am avut niciodată conflicte cu doamnele şi domnişoarele feministe decît în situaţii cu totul […]

Să nu mai aud că fotbalul nu e un joc de domnişoare!
Am suficienţi martori şi martore pentru a dovedi că nu sînt un misogin; nu am avut niciodată conflicte cu doamnele şi domnişoarele feministe decît în situaţii cu totul intime şi lacrimogene; înaintez deci prudent pentru a dezvălui că nu prizez deloc, dar deloc!, unele sporturi practicate de femei, fiindcă pur şi simplu mi se par dizgraţioase: boxul şi rugbyul de pildă. Ca să nu existe discuţii, nu suport nici hocheiul pe iarbă, practicat şi de bărbaţi, şi de femei. E cel mai nefiresc sport – să joci rupt din şale.

Şi cu astea spuse, să penetrez în problemă: nu m-am uitat niciodată cap-coadă la un meci de fotbal feminin. Nu lucra în mine nici esteticul, nici politicul, ci humorul nostru românesc şi bărbătesc, cît a mai rămas din el, la un mişto încă mai avînd dreptul. Nefiind misogin, foarte convins că femeia trebuie să fie egală în drepturi cu bărbatul, ţineam ca ea să nu se facă de rîs în fotbal – să facă atletism, să înoate, să patineze, să joace handbal, căci toate astea îi sînt naturale, dar o pasă, un dribling, un şut din 30 se lasă la noi în tribune cu bancuri de peluză. Poate că şi de-asta – din prea multă grosolănie masculină, nu prinde fotbalul feminin la noi, aflat cu mult sub baschetul sau voleiul amărîte şi ele, dar acceptate de micul lor public. Gîndeam prea româneşte, recunosc, şi nu sînt mîndru.

E cazul să spun că, de două săptămîni, m-am sucit sau, mai frumos zis, am evoluat. De două săptămîni nu am pierdut nici un meci din sferturile şi semifinalele Mondialului feminin din Germania. Să fiu al naibii dacă mi-a trecut prin minte vreun banc neghiob! M-am amuzat din cînd în cînd, doar îndemnîndu-le cu caragialianul: „Zoe, Zoe, fii bărbată!”. Păi, chiar erau! Fetele şi femeile acelea din opt ţări, doamnele şi domnişoarele frumoase nu o dată, dar şi sănătoase impecabil, joacă un fotbal mai mult decît onest, cu un angajament în efort care te lasă paf, cu o viteză care te face praf, fără mari şmecherii (doar mici), fără mofturi, extrem de cuviincioase cu arbitrii; nu sînt abile în careu, sînt labile psihologic cît mulţi masculi, dar asta le asigură pasionalitatea jocului.

Am văzut meciuri teribile ca intensitate, SUA egalînd Brazilia în minutul 123 şi învingînd la penaltyuri, cu o scenă finală sublimă: braziliencele adunîndu-se în cerc, pe teren, îmbrăţişîndu-se fără lacrimi, doar cu ochii în pămînt. Uluitoare sînt japonezele, nişte mărunţele care au eliminat două masive campioane mondiale, Germania şi Suedia, şi care în finala de duminică sînt capabile să le scoată din ghete şi pe americance. Oricum, să nu mai aud că fotbalul nu e un joc de domnişoare!