O părere de manchesterist obiectiv

Arsenal-Barcelona a fost la înălţimea foarfecii lui Rooney

Cine şi ce mă face, azi dimineaţă, să renunţ la a-mi închina întreaga cronică lui Rooney şi foarfecii sale din meciul cu City? De sîmbăta trecută şi pînă miercuri seară, aşa mi-am […]

Arsenal-Barcelona a fost la înălţimea foarfecii lui Rooney

Cine şi ce mă face, azi dimineaţă, să renunţ la a-mi închina întreaga cronică lui Rooney şi foarfecii sale din meciul cu City? De sîmbăta trecută şi pînă miercuri seară, aşa mi-am spus: nimic, absolut nimic nu mă va împiedica să-l cînt pe Wayne, recuperînd astfel zilele amare ale Mondialului, cînd l-am plîns şi mi-am deplîns articolele prin care-l celebram drept cel mai bun atacant din lume. Mă făcuse(m) de rîs, dar azi m-aş fi revanşat cumplit. Cu foarfeca lui şcolară şi solară, Rooney îi anulase pe toţi ăştia, Mitici şi Mititei, care ne telebat zilnic la cap, că ei ar fi mai importanţi decît fotbalul.

Ca miercuri seară, Arsenal-Barcelona să mă aducă din nou pe pereţi, acolo unde ne este locul cînd uităm de toate relele şi belelele care vor să ne saboteze jocul şi norocul. 90 de minute, Arsenal şi Barca au fost la înălţimea secundelor în care Rooney a preluat pasa lui Nani şi ne-a fericit pe toţi, cu Sir Alex în frunte. Asta e părerea mea de manchesterist bătrîn, obiectiv şi generos. A fost unul din acele cîteva meciuri în care ratările sînt la fel de frumoase – mai ştiţi de acest adjectiv în fotbal? – ca golurile. Nu credeam, la pauză, că Barca poate pierde, după ce-a jucat în prima repriză; bănuiesc că tot aşa au crezut şi ei, ceea ce i-a pierdut în repriza a doua: un exces de încredere în sine, o linişte prea mare, şi asta în faţa cui? Arsenalul, slavă Domnului, nu e Interul lui Mourinho, urîta aia înfricoşătoare care putea să facă praf orice bijuterie de tika -taka sau cum îi mai zice.

Arsenalul – echipa asta englezească, cu doi englezi din unsprezece, echipa asta de străini care joacă însă în Anglia pe lire sterline – ne-a dovedit că Barca poate fi învinsă jucînd la fel de deschis şi creativ ca ea. E atît de important încît nu ştim cum va fi returul. Nouă, în fotbalul nostru patriotic, nu ne rămîne decît un singur autentic performant: antrenorul lui Şahtior Doneţk.