Toţi vor să joace tika-taka

… dar nimeni nu vrea să mai joace ca Inter?

Dumnezeule – vorba lui Radu Naum, preluată şi de Manolo în turul Franţei… – Dumnezeule, cît am putut fi de simpatici în prima etapă a campionatului! Ce simpatici, ce amuzanţi, […]

… dar nimeni nu vrea să mai joace ca Inter?

Dumnezeule – vorba lui Radu Naum, preluată şi de Manolo în turul Franţei… – Dumnezeule, cît am putut fi de simpatici în prima etapă a campionatului! Ce simpatici, ce amuzanţi, chiar dacă au existat mici şi mari măgării, inerente jocului, dar care nu ne-au scos din minţi, nu ne-au dus la groaznica suspiciune de blat, ce blaturi să se aranjeze din prima zi, dă-o naibii, că mai e timp să înnebunim cum trebuie, la obiect… Cu Gigi Becali – hai, să-i scriu în sfîrşit numele – care deschidea gura ca să îmbuce ceva, nu ca să emită idei; cu MM recunoscînd că Pandurii au marcat valabil; cu nea Imi între Gigi şi Argăseală, îmbrăţişîndu-i aşa şi aşa la 2-1, după o cursă a lui Tănase a la Guti şi cu pasă la Stancu, care încheia ca Raul; cu o Craioviţă a lui Ţicleanu de mai mare dragul cîteva minute; chiar cu un Rapiduleţ care-i aducea în transă pe Şumi şi pe Copos; cu o întrebare de ciocănitoare Woody pe capul greu încercat al domnului Dragomir: „Care va fi jucătorul numărul unu al campionatului?” şi cîte şi mai cîte…. Ca totul să culmineze, luni de dimineaţă, cînd ambele cotidiene de sport titrau pe prima lor pagină aceeaşi expresie: „Piţi-taka”, consacrînd-o astfel ca un triumf al zilelor noastre, dar şi al geniului lingvistic cu care ne jucăm din iarbă pînă pe computer.

Nici împotriva acestui Piţi-taka nu am de obiectat ceva, pe moment, din prima etapă. E şlagărul zilei, toţi vor să joace tika-taka, aşa cum suna titlul unei poezii celebre: „Toţi vor să joace Hamlet”… Păstrîndu-mi buna dispoziţie, constat însă că nimeni nu mai vrea să joace ca Interul lui Mourinho! Interul acela care a paralizat orice tika-taka, Interul campion al Europei, după ce a liniştit-o pe Barca în semifinala pentru titlul suprem al cluburilor de pe continent. Nu am slăvit tac(a)tica lui Mourinho, ea nu e o sărbătoare a fotbalului, totuşi ea a biruit cînd a trebuit, asupra modelului spaniol, destrămîndu-i vraja, reducîndu-l strict, pe româneşte, la o vrăjeală. A nu se uita, ne place sau nu. Şi încă ceva: se doreşte a juca precum spaniolii, dar din finala Mondialului s-a reţinut bine şi cotonogeala olandezilor; chiar din prima etapă am văzut intrări a la De Jong, care, cu siguranţă, se vor înmulţi. Nu ştiu cine va fi jucătorul numărul unu al campionatului, mă interesează mai mult dacă Realul va practica un joc anti-Mourinho şi Steaua lui Piţurcă va fi un anti-Inter. Asta ca să-mi păstrez buna dispoziţie moral-volitivă pe care mi-au consolidat-o comentatorii meciului Unirea-Zenit, strigînd fericiţi de nu ştiu cîte ori: „Am scăpat şi de data asta”.