Vă place Soderling?

Nu cred că supervoinicul deschide un nou orizont

Vă place Soderling? Nu e o întrebare atît de complicată ca aceea dacă vă place Brahms… Totuşi îndrăznesc să o pun după ce supervoinicul suedez l-a învins pe Federer. Repede aş spune […]

Nu cred că supervoinicul deschide un nou orizont

Vă place Soderling? Nu e o întrebare atît de complicată ca aceea dacă vă place Brahms… Totuşi îndrăznesc să o pun după ce supervoinicul suedez l-a învins pe Federer. Repede aş spune că mai mult decît Soderling mi-a plăcut rezistenţa lui Almagro în meciul cu un Nadal răvăşitor pînă miercuri. Nu vreau să manipulez pe nimeni, cu atît mai puţin pe mine, dar Soderling nu-mi zice mai mult decît că avem în el un nou prototip din clasa rachetelor bătac. Nu e deloc puţin, nici peiorativ. Dacă nu e mai bun decît Federer, a dat mai tare decît el; la acest nivel contează foarte mult, dar nu e obligatoriu să dăm răcnet că a fost detronat regele, extraterestrul, cel mai bun din toate timpurile, şi că astfel ni se deschide un nou orizont. Soderling nu deschide un nou orizont (mai degrabă Nadal!) după cum Federer nu e de măsurat cu absolutul.

De o lună şi jumătate am pus deoparte interviul acordat de Mats Wilander Luminiţei Paul, pentru Gazeta noastră, – este tot ce am citit, în româneşte, mai inteligent despre tenisul de azi. Faza cea mai intensă a dialogului a fost eschiva lui la „întrebarea deceniului”: este Federer cel mai mare jucător din istorie? Mats nu a răspuns repede, căci „e dificil de spus”; a temporizat, invocînd schimbările care au avut loc în domeniul tehnic, al rachetelor, al echipamentului, al ghetei, al psihologiei, a acceptat că Roger „este mai mare decît McEnroe, chiar Laver şi decît am fost eu”… Dar, şi aici atenţie!, mai important dacă este cel mai bun din toţi cîţi au fost este faptul că domină ca nimeni altul, mai apăsător decît Borg, Sampras sau Laver, tenisul timpului său. „Oricît e de dificil de spus, Roger Federer este numărul 1 în tenisului de astăzi”. Subliniez: de astăzi. E tot ce se poate afirma inteligent: nu e supremul de cînd se bate o minge peste un fileu, nu e invincibil, ci doar dominant. Iar cînd Mats a încheiat mărturisind că tot ce a văzut mai frumos vreodată a fost finala Federer-Roddick de la Wimbledon de anul trecut, cu acel 16-14 în decisiv – mi-am zis că totuşi nu scriem degeaba, dacă sîntem ca gust pe aceeaşi lungime de undă cu Wilander. Şi revenind la Soderling, cum să-i judec jocul, cînd îl ascult pe Mats şi ştiu cum mîngîia el mingea, avîndu-l ca idol pe Ilie…? Nu sînt un nostalgic. Prefer să gîndesc în ruperile de ritm şi „scurtele” relativismului. Totul e relativ – asta nu e un şlagăr la Eurovision. Hănescu a pierdut la Djokovici făcînd probabil cel mai bun meci al lui, cu mingi superbe, dar prea puţine dintre ele decisive. Că aşa-i nu numai în tenis, ci şi în multe alte munci grele ale omului.