Radu Cosașu

Excese? Violență? Pamflet? Uitați-le! Așa veți descoperi frumusețea textelor unui ziarist care se definește ca extremist de centru

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Radu Cosașu
„Wow!”-ul lui Lineker

„Wow!”, mi-am permis să exclam și eu, cu entuziasm chiar, aflând de acel „Wow, e om!” cu care a comentat Lineker ratarea de către Messi a penalty-ului din minutul 45, la 1-1, cu PSG. Ca să-i înțelegi geniul conciziei trebuie […]

...

Detaliile unor ”optimi”

Inutil să ne precipităm în comparația prestațiilor lui Messi și Ronaldo sau între cele ale lui Haaland și Mbappe în „optimile” Ligii Campionilor. Ar fi prea abrupt, prea categoric. Dar putem trăi fără judecățile categorice? – fiind în plin faliment […]

...

Prietenul meu „cormoranul”

Poate că voi stârni ceva indignare afirmând aici, fan Manchester United, că fanii lui Liverpool îmi sunt tot mai simpatici și mai apropiați. Știu de ce: ne leagă faptul dureros că am pierdut și noi, și ei, titlul, Guardiola și […]

...

Merci, Giroud!

Merci, Giroud! Merci de două ori: în primul rând pentru golul înscris dintr-o „foarfecă” magistrală, ceea ce azi nu se practică prea des, având în vedere crunta tehnică a apărărilor. Desigur, e un entuziasm puștoiesc la ceea ce L’Equipe numea […]

...

”E Mbappe cel mai bun din lume?”

„Ce se întâmplă, v-ați pierdut mințile?”, extind întrebarea lui Lineker când a auzit că la Liverpool vor să-l dea afară pe Klopp pentru căderea din clasament. O extind, poate o și exagerez după această noapte nu atât de furtunoasă, cât […]

...

Cică la pauză a fost 0-0

Miercuri noapte m-am simit fotbalist

…Şi cum au zis băieţii aceia după ce au jucat cu Liverpool? Aţi uitat? Îmi permit să vă aduc aminte: „Azi ne-am simţit fotbalişti!”. E exact cazul meu de miercuri noapte, trăind 93 de minute […]

joi, 1 aprilie 2010, 5:58

Miercuri noapte m-am simit fotbalist

…Şi cum au zis băieţii aceia după ce au jucat cu Liverpool? Aţi uitat? Îmi permit să vă aduc aminte: „Azi ne-am simţit fotbalişti!”. E exact cazul meu de miercuri noapte, trăind 93 de minute meciul dintre Arsenal şi Barcelona. Fără emfază, m-am simţit fotbalist. Mai puţin corect: am simţit fotbalistic. Nu discut dacă a fost genial, căci nu despre asta e vorba. A fost fotbal! Nu era de scăpat nici o fază, nu am avut nici o clipă plată, tot ce se întîmpla era pasionant, de-o intensitate sentimentală extraordinară, dacă aceste cuvinte mai au azi vreun sens. Arsenalul era zdrobit în primele 20 de minute de către o Barcelonă în transă – viteza şi exactitatea paselor aproape irespirabile înmărmurind un public care cam ştie ce e soccerul.

Barca juca peste ce ştim din campionatul spaniol, Arsenalul părea nevolnică şi intimidată ca o echipă din Ghencea în faţa uneia din Londra. În feeria ofensivă a spaniolilor, Almunia a scos însă trei mingi de 3-0, ratate de Ibra, nu mai puţin perfect, meciul dîndu-ne dreptul să nu mai ştim ce vorbim, odată cu tabela care zicea şi ea, total aiurea, la pauză, că e 0-0… Se părea că am intrat în normal la 2-0 în minutul 60, cu un Ibra care marca, anormal, din două faze totuşi identice, mai dă-o naibii. Arsenalul părea pierdut, Wenger probabil că ştia de pe undeva că tocmai cînd totul e pierdut se mai poate face ceva (vă spun altă dată cine a stabilit asta…) şi-l trimitea pe Walcott în uralele unui stadion căruia nu-i păsa de 0-2. Ei şi? Ei bine, Walcott face 1-2, adică Barca poate s-o şi încaseze.

Şi dacă o încasează, ce-i? La 2-1 nu se califica? Barca era într-o zi cînd nu se prea agrează asemenea idei şi urmează, după cum am simţit ca fotbalist, faza cea mare: Messi, genialul, scapă pe stînga, cu om în spate, accelerează cumplit, intră în careu, 3-1 e scris, dar Almunia, nu mai puţin genial, blochează şi nu va fi 3-1. Va fi 2-2, după un penalty care nu a fost, o zic ca unul care zile şi nopţi nu discută decît despre faulturi şi henţuri, după ce s-a rupt Fabregas şi Puyol a fost eliminat, ca la urmă toţi să se îmbrăţişeze de parcă se ştiau de-o viaţă, viaţa aceea de fotbalişti, cărora nu trebuie să le mai spui că fotbalul e nedrept. Ei şi? El nu a fost inventat ca să aducă dreptatea pe pămînt. Ci altceva.

De aceea, vă mai rog să nu uitaţi ce meci bun – pe un teren cît se poate de rău – a fost la noi, în ograda şi mlaştina noastră, Urziceni-Dinamo.

Comentarii (13)Adaugă comentariu

Comentează