Fără jenă

Mă bucur pe faţă de triumful lui Rooney

Aş fi un ipocrit dacă nu m-aş bucura fără jenă de triumful lui Rooney pe „Giuseppe Meazza”, marţi noapte. Aş fi un laş dacă – reamintind de cîte luni bat capul cititorilor […]

Mă bucur pe faţă de triumful lui Rooney

Aş fi un ipocrit dacă nu m-aş bucura fără jenă de triumful lui Rooney pe „Giuseppe Meazza”, marţi noapte. Aş fi un laş dacă – reamintind de cîte luni bat capul cititorilor scriind că Rooney e mai bun decît se scrie şi se vorbeşte – m-aş teme să nu fiu luat drept un antipatic orgolios şi lăudăros. În fond, avînd în vedere de cîte ori ne înşelăm, face parte din plăcerile modestei noastre meserii de cronicari sportivi să avem dreptate cu un minut înaintea altor confraţi care oricum obişnuiesc să se ignore între ei. Acum, după acest 3-2 la Milano, pînă şi un copil i-a putut spune tatălui său că „Rooney e primul după Messi”, iar pe site-ul sport.ro se merge mai departe, şi, din 20.000 de subiecţi, 54% îl pun mai sus de barcelonez (21%).

Un confrate atît de zgîrcit în elogii ca Radu Banciu impută chiar întregii lumi de specialitate că nu vede în Rooney pe „cel mai bun atacant” din cîţi ne e dat să vedem. Chiar aşa! Mă bucur pe faţă, cu gura pînă la urechi, mai ales că, după prima repriză, nu eram deloc în această stare fizionomică. Ronaldinho – ultimul care, de-a lungul timpului, mă entuziasmase înaintea lui Rooney – îl umbrise total, era într-o zi în care „murea” să ne rupă gura, Milanul avusese clar un 2-0, un 3-0 pînă în minutul 36, cînd Scholes, luftînd cu dreptul, marcase cu stîngul şi egalase nedrept. Rooney – într-o repriză mai bogată în greşeli decît în frumuseţi – jucase crispat, ca orice englez pe pămînt italian. Ce s-a întîmplat în al doilea mitan – început tot cu mare avînt milanez – nu era de prevăzut. Manchester şi-a dat drumul la joc abia după o oră, au ieşit Nani şi Park (bună idee a lui Sir Alex), a venit Valencia, care dacă nu marchează ştie ce-i o centrare, şi imediat Rooney a explodat cu două „capete” de necrezut într-un careu italian.

Ronaldinho nu s-a mai văzut decît într-o pasă magistrală către bătrînul Seedorf, care a marcat nu mai puţin magistral, şi a rămas acest 3-2 cu un Wayne Rooney filmat în prim-plan din toate poziţiile, la dispoziţia întregului mapamond, de la urmaşii băiuţeilor din Drumul Taberei, pînă la cei mai hapsîni cronicari. Totuşi, două scoruri de 2-1 nu se cuvine a fi uitate din cauza acestui 3-2 istoric. Acel 2-1, la Madrid, în care Barca nu a putut echilibra un 0-2 din minutul 23, deşi a dominat covîrşitor, dar nu într-atît ca să nu vedem în ce panică intra la şarjele acestui excepţional Kun Aguero. Şi acel 2-1 dintre Everton şi Chelsea, unde „lamparzii” au condus cu 1-0, dar, uimitor, Saha a trecut de două ori de Terry, pentru ca asaltul final să ne pună în faţa altei evidenţa: în Anglia sînt şi numeroase cazuri cînd nu se egalează în minutul 90.