Ciunga lui Sir Alex

Ce m-a topit în gerul Sărbătorilor

Mai există fotbal fără Kuban Krasnodar? Fără Ligă, fără Mitică, fără Gică, fără Tică, fără Iulia lui Tănăsică…? Rog a fi crezut: da. De trei ori da! Nu-s indiferent la rîu, ram şi neam, […]

Ce m-a topit în gerul Sărbătorilor

Mai există fotbal fără Kuban Krasnodar? Fără Ligă, fără Mitică, fără Gică, fără Tică, fără Iulia lui Tănăsică…? Rog a fi crezut: da. De trei ori da! Nu-s indiferent la rîu, ram şi neam, nu-s apolitic, sînt apolinic şi totodată antipoliclinic, dar fiindcă nu pot trăi fără fotbalul propriu-zis, mi-am petrecut Sfintele Sărbători de iarnă în Anglia şi Spania, instalat pe telebancheta mea, adică pe banchiza mea din hol. Cum alţii, cîţi or mai fi pe criza asta, se duc în Rhodos sau Maldive, eu, maladiv de soccer, am fost pe Insulă şi pe Peninsulă, acolo unde-s cele mai faine campionate, aşa cum a stabilit-o un ultim clasament mondial în care noi, cu al nostru campionat, sîntem pe un uluitor loc al 11-lea, chiar dacă „naţionala” e a 36-a din lume.

Imaginea cea mai tare din cîte m-au şocat a fost aceea a gumei de mestecat, a ciungei chinuite şi torturate între măselele lui Sir Alex în meciul de cupă cu Leeds United, pe Old Trafford. L-am mai văzut mestecînd pe Sir Alex, dar ca în ziua aceea, la 0-1 din minutul 18, niciodată. Nimic nu-i mergea United-ului nostru, Berbatov nul, puştii slabi, au intrat şi Giggs, şi Owen, şi Valencia – nimic, şi asta în faţa cui? A unui Leeds din liga a treia, Leeds acela din care noi, cîndva, prin ’73, cînd îi dăduse Rapidului un 3-1 în Cupa Cupelor, elaborasem minunatul calambur „Liţă United”. Dar ce meci a scos pe Old Trafford, ce 2-0 a avut, plus o bară, ce galerie şi ce prim-planuri a prins regia din mutrele lor răvăşite de acest 1-0 incredibil, încă o dată, pe Old Trafford… Singur Rooney „s-a omorît” ca de obicei, ratînd în ultima secundă un 1-1 care oricît de umilitor, îi mai dădea o şansă, în retur. Dar şi ce meci produsese Rooney cu doua două zile înainte la Hull! (Iertaţi-mi monotonia entuziasmului) Făcuse totul. Destupase meciul la 1-0, gafase el personal de se luase cu mîinile de cap, 1-1, Sir Alex nu-l dă afară şi tot el lucrează pentru 2-1, 3-1, o pasă către Berbatov pentru care bulgarul, arătînd cerul, îl propunea Celui de Sus; îmi venea să le strig tuturor celor care nu-l văd printre primii cinci din lume… Ce? Nu spun ce. E prea corect fotbalistic. Doar pe Fabregas îl mai pun lîngă el, pentru ce a făcut în meciul cu Aston Villa: de cum a intrat, încă pălit, a întors meciul la 2-1, apoi a ieşit – Cesc ăsta e dintre cei cu care intri în păcatul de a crede că în fotbal unul singur poate conta mai mult decît ceilalţi zece. Dar cum s-a chinuit fără el Arsenalul cu West Ham în Cupă, la numai cîteva zile mai tîrziu! Asta mă topeşte la neamul acesta de pe Insulă, cu toate neamurile lui fotbalistice: iarna, de Sfintele Sărbători, pe stadioane impecabile, ei joacă fotbal mai mult sau mai puţin minunat, cu tribune arhipline, copii, bătrîni, femei şi bărbaţi înfofoliţi, de nu le poţi murmura decît să fie sănătoşi! Şi noi, odată cu ei, în frunte cu acel domn Gicu, care în fiecare săptămînă îmi urează sănătate.