Rapide

De la „Viva Zapata!” la „Viva Gaz Metan”

Joia trecută, în Scoţia, după primele 45 de minute, am văzut fantoma lui Boro. Toată echipa Stelei părea formată din 11 bănei năuci. La sfîrşitul meciului am rostit titlul unui film celebru: […]

De la „Viva Zapata!” la „Viva Gaz Metan”

Joia trecută, în Scoţia, după primele 45 de minute, am văzut fantoma lui Boro. Toată echipa Stelei părea formată din 11 bănei năuci. La sfîrşitul meciului am rostit titlul unui film celebru: Viva Zapata! După aceea am auzit că Steaua e o maşinărie de fotbal. Mi-am zis: bine că nu e un Mozart. După aceea, din aceeaşi gură de foc,  am auzit că Dumnezeu nu se mai implică decît 10% la fotbal. Căci dacă s-ar fi implicat 100%, Steaua ar fi fost campioană. Mi-am adus aminte ce i-a zis Ceauşescu lui Titus Popovici, cum că Dumnezeu nu există, fiindcă dacă ar exista, nu ar accepta ca marile puteri să se amestece în afacerile interne ale altor ţări.   

Vineri, după tragerea la sorţi în cupele europene, l-am auzit pe Adrian Porumboiu declarînd că atîta noroc cît are Steaua nu a mai văzut. Tot vineri am luat o hotărîre majoră: dacă tot nu mai am dreptul la Progesul, de-a lungul acestui campionat voi ţine cu Gaz Metan Mediaş. La nivel românesc, joacă adorabil. Au învins Craiova cu 2-1, de fapt au învins un ghinion de vreo 70 de minute. Niciodată nu-i uşor să învingi ghinionul. Seara, în Groapă, am decis să nu mai discut nimic despre Dinamo, ca să nu îl supăr pe bunul meu prieten, scriitorul Filip Florian, un suporter cum nu sînt doi în Consiliul de Administraţie. Oricum, Bonetti minute întregi mi s-a părut un halucinat. Dar dacă şi Ganea a ajuns să întrebe din două în două vorbe: „Înţelegi?”.

Duminică am văzut „cuibul de pasăre” din Beijing plin cu mii şi mii de chinezi care fluturau cîte zece litere latine: Forza Lazio! Forza Inter! Poate că imaginea asta e mai importantă decît însuşi Mourinho. Tot duminică am rămas consternat la cît de impasibil era Sir Alex cînd Chelsea a făcut 2-1 după un fault cît casa asupra lui Evra. Iar eu am sărit în aer cînd Rooney a egalat în ultima secundă. Dintr-un ofsaid clar. Şi ce? Dintr-o pasă divină a lui Giggs. Giggs care-mi ratează primul penalty. Ca duminică noaptea să-l văd pe Bergodi alergînd ca un adolescent după o iubită, cînd a egalat Kapetanos. Vorba lui Porumboiu: „Atîta noroc nu am mai văzut”… Şi de ce nu?

Miercuri, tot cu Porumboiu, adică în oraşul lui, în oraşul celui mai bun stranier, Wesley, Vasluiul nu mi-a putut scoate din cap hotărîrea de a ţine mai departe cu Mediaşul. La 0-2 încă munceau pentru egalare, iar Pustai recunoştea că nu a fost inspirat. Cine mai bagă asemenea texte? Noaptea, după 1-0 la Budapesta, un fenomen rar: din patru zări, patru oameni de fotbal – Mitică Dragomir, MM Stoica, Imi Ienei, Tolo – care ar putea avea atîtea dezacorduri între ei, spuneau imediat că le-a plăcut cel mai mult jocul lui Ghioane. Ca şi mie.

Atenţie! Ritmul accelerat al acestui articol este dictat de mîhnirea încercată la eşecul Rapidului, la Urziceni, unde nu merita nicicum să piardă. Mă înţelegi?