Umilinţă şi chibzuinţă

Surpriza o fi enormă, dar Şahtior nu e fantastică

Sper că nu răpesc nici o secundă din bucuria noastră la victoria lui Poli, dacă voi observa, cu calm, că Şahtior nu mi-a apărut nici o clipă ca o echipă fantastică, […]

Surpriza o fi enormă, dar Şahtior nu e fantastică

Sper că nu răpesc nici o secundă din bucuria noastră la victoria lui Poli, dacă voi observa, cu calm, că Şahtior nu mi-a apărut nici o clipă ca o echipă fantastică, extraordinară etc. Superlativele astea au alergat ca nebunele şi înainte şi după acel 2-2 din tur, ca acum, după acest 0-0, să fie invocate doar pentru a mai da încă o strălucire unei „enorme surprize”. Surpriza o fi enormă, dar Şahtior nu e fantastică, să ne intre bine în cap, fără să ne pierdem din plăcerile izbînzii. Şahtior e o foarte bună echipă din Estul Europei, cu tot ce înseamnă asta cînd ne gîndim la fotbalul din Vestul şi Sudul aceluiaşi continent. La cîte mingi i-au lăsat deliberat să joace Poli, o echipă fantastică nu avea probleme. Pînă la fantasticul unei Barcelone, Liverpool sau Manchester mai are… Mie mi se pare serios argumentul lui Mircea Lucescu, că Şahtior a pierdut la Doneţk calificarea prin lejeritatea cu care au tratat-o pe Poli şi dacă e de omagiat ceva nou în triumful timişorean e tocmai faptul că nu mai poate fi subapreciată de seniorii europeni mai mari sau mai mici. În fond, Neluţu Sabău l-a învins pe nea Mircea conform tuturor lecţiilor luceştiene: apărare strică pînă la eroic şi antijoc, obsesia rezultatului şi nu a spectacolului, la inferioritate tehnică – superioritatea tactică a aglomerării în 9-1-1. Încă merge în Est şi de multe ori chiar în Vest.

În aceste condiţii, cea mai consistentă idee printre ovaţiile şi leşinurile de bucurie cred că îi aparţine lui Sabău: „Ne va fi greu să ne păstrăm umilinţa”. E sigur că omul ştie ce spune. Cu un amendament. Poli nu mai trebuie să folosească atît de des cuvîntul umilinţă. Poli, miercuri, a urcat o treaptă în demnitatea ei sportivă. Personal, în semn de elogiu, renunţ să-i mai imput, cum am făcut-o de un an, tur-returul cu Partizan. Gata cu perioada aia! În afara lui Bucur şi Pantilimon, valori vizibile cu ochiul liber şi încîntat, au apărut un Parks care a făcut miercuri un meci de Cămătaru al secolului trecut, un Nibombe cu silueta lui venită din adorabilele desene animate, cu stîngăciile aiuritoare care se dovedesc bravuri. Încît propun schimbarea „umilinţei” în chibzuinţă. Fraza lui Sabău ar deveni astfel mult mai apăsătoare: ne va fi greu să ne păstrăm chibzuinţa. Pentru cine ştie ce-i cu fotbalul în România, asta e problema numărul 1, de la Vaslui la Cluj, trecînd, fireşte, prin Ghencea, unde ultimele repere ale valorii sînt victoriile asupra unor sărmani flăcăi din Ungaria şi Scoţia. Iar pentru cei care ştiu istorie numai de la Hagi încoace, le amintesc cu toate riscurile că UTA noastră, după ce a eliminat istoric Feyenoordul, în turul următor a pierdut la Belgrad, cu Steaua Roşie (0-3), şi la Arad în retur cu 1-3… Memorie, fii blestemată!