Un tenis grozav

Pe ce altă planetă puteam vedea finala de la Wimbledon?

Dacă nici după finala de la Wimbledon nu vom renunţa la stupiditatea noastră de a ne deplasa pe alte planete pentru a slăvi omul şi puterile lui, atunci înseamnă că […]

Pe ce altă planetă puteam vedea finala de la Wimbledon?

Dacă nici după finala de la Wimbledon nu vom renunţa la stupiditatea noastră de a ne deplasa pe alte planete pentru a slăvi omul şi puterile lui, atunci înseamnă că nimic nu ne poate vindeca de bombasticism şi de neroziile lui. Federer şi Roddick au jucat un meci de-o omenie nu extraterestră, nu galactică, de o încrîncenare perfect pămînteană în frumuseţile şi erorile ei, la fel de uimitoare; atîtea schimburi entuziasmante urmate de zbîrciuri consternante, atîta noroc şi nenoroc, atîta ştiinţă a jocului şi atîta hazard, atîtea chifle umane şi atîta curaj în a nu descuraja, toate s-au adunat în acele patru ore şi un minut numai şi numai pentru a ne convinge să rămînem cu picioarele pe pămîntul din care sîntem făcuţi şi la relativităţile lui. Nu în sport, şi mai ales nu în tenisul sisifit, să căutăm absolutul. A fost un meci grozav – nu vă e suficient acest superlativ care cuprinde şi ceva groază, şi ceva uimire, şi multă bucurie? M-am uitat – e un fel de a spune, căci am vibrat cît rachetele lor – avînd mereu în auz replica aceea care însoţea tot timpul filmul cu Butch Cassidy şi Sundance Kid: „Cine sînt aceşti băieţi extraordinari?”. Federer nu a fost cu nimic mai bun decît un Roddick maturizat la maximum – ca să zic aşa – un Federer exact descris recent de Villas: „Nu mai joacă perfect ca înainte, dar e mai inteligent”. Şi cu un perceptibil noroc, care nu-i scade din bravură, dar îi poate da privirii lui Roddick o halucinaţie în plus.

A fost un meci ciudat – a conchis CTP-ul în final, dar pînă acolo prin cîte violente dezminţiri au trecut şi diagnosticile lui nu o dată trufaşe, nu o dată umile! Ca şi dînsul, cine ar fi crezut în tie-break-ul setului 2, la 6-2 pentru Andy, că se poate pierde setul? După setul 3, în care Federer fusese numit din nou extraterestru, cine mai vedea un set 4 al lui Roddick, cînd tocmai ni se vestea că Federer are situaţia sub control? De setul 5 ce să mai vorbim? Comentatorii – spre binele lor – au fost la fel de umani şi deci imperfecţi cît meciul acesta, încă o dată, grozav. Concluzia (provizorie) ar fi una singură: situaţia de azi din tenis – cu decalajul dintre cei doi şi ceilalţi – impune ca Federer, actualul nr. 1 şi din toate timpurile (!?) să-şi pună titlul în joc într-un meci cu Nadal.

P.S. Am scris acest articol la exact 40 de ani de cînd Gonzales şi Passarel au jucat acel meci fluviu cu scorul 22-24, 1-6, 16-14, 6-3, 11-9 care a inspirat un articol de două lungi coloane în Le Monde, încheiat cu cuvintele deloc galactice, impecabil de terestre: „Pancho Gonzales va muri pe teren!”.