Chelsea cinica şi Barca divina
Un meci egal cît o victorie a fotbalului
…. Păi, ce făceam – dragi esteţi, moralişti şi justiţiari ai fotbalului – dacă rămînea 1-0 pentru Chelsea? Ar fi fost – cum se spune tot mai des în România noastră competentă – […]
Un meci egal cît o victorie a fotbalului
…. Păi, ce făceam – dragi esteţi, moralişti şi justiţiari ai fotbalului – dacă rămînea 1-0 pentru Chelsea? Ar fi fost – cum se spune tot mai des în România noastră competentă – strigător la cer? De ce? La cine am fi urlat? La Chelsea – la cinismul ei? Care cinism? Cinismul are şi el nuanţele lui; a fost un cinism de cea mai bună calitate fotbalistică, totul în tehnică şi viteză, aşa cum scrie la carte: au aglomerat bine la mijloc, le-au lăsat mingea, dar nu şi spaţiul. Luîndu-le spaţiul, le-au blocat inspiraţia. Cu Chelsea la Londra, nu joci ca la Madrid, împotriva Realului care îţi lasă în apărare spaţii mirifice pentru 6-2 cu goluri superbisime. Realul a condus cu 1-0 din minutul 10, îi dai 3 pînă la pauză; a făcut 2-3 imediat după pauză – îi dai alte 3 pînă în final ca să-l saturi.
Cu Chelsea nu ţine povestea. Chelsea cinica, dacă are 1-0 în primele minute, nu face antijoc, dimpotrivă: are mai multe ocazii la poartă în timp ce Barca divină, cu o posesie pînă la 70 la sută, nu are nici o ocazie în careu, nici un şut mortal, de-ţi vine să crezi că Messi e cel mai bun din lume numai cînd joacă în Spania. Asta nu era strigător la cer? Mi se va spune: lasă-ne cu nuanţele, bine că au triumfat dreptatea, adevărul…! Lăsaţi-mă să zîmbesc şi să adaug: dar şi norocul! Şi Iniesta, insistenţa lui, revelaţia revelaţiilor, după ani de zile în care ziceam că e prea mic pentru o Barca messianică. Norocul lui Iniesta nu a fost mai mic decît cel al lui Essien, cu şutul lui magnific. Fără noroc – asta nu este strigător – nu există nimic magnific în nici un joc. Iar norocul nostru a fost total: am văzut încă un meci extraordinar, ciudat în logica lui, pasionant ca spectacol, un 1-1 de intensitatea unor 4-4 englezeşti, a unui 5-2 manchesterist cu Tottenham sau 3-1 cu Arsenal, avînd ca emblemă acel gol lucrat din 3 pase pe 70 de metri. Acum se visează la finala M U – Barca, cu Cristinel contra Messi, Roonie (într-o formă fantastică, demn de cei mai buni din lume) contra Eto’o şi, cu voia d-voastră, Giggs al meu contra oricărui Xavi.
Eu nu visez după acest Barca – Chelsea; sînt mai degrabă alarmat. Ce se va înţelege la noi din acest 1-1? La atîtea scoruri scremute de 1-0, cui i se va da apa la moară? Se va apela la Chelsea pentru a justifica antijocul, autobazele româneşti? Dacă eşti incapabil să marchezi avînd o posesie de 60-70 la sută, se va lua ca exemplu Barca? Te joci cu argumentaţia românului deştept? În timp ce se juca pe ProTV Chelsea – Barca, pe GSP TV, la CFR – Poli, apărea acest mesaj: „Bucureşteni, priviţi fotbal de calitate!”. Aşa era. Dar nu era totul. Ar fi trebuit, dacă tot ne punem în fason, să se scrie: „Bucureşteni, timişoreni, clujeni, priviţi bine ce se joacă la Londra!”. În concluzie provizorie, ca tot ce e concluzie: dacă o echipă din cele 4 aflate la retrogradare, una nu o merită, asta e Gaz Metan.