O victorie asupra fanfaronadelor

Da, Urzicenii pun presiune pe lăudăroşi!

Cred că sîntem mai mulţi de 2.000 – cîţi au fost miercuri pe Dinamo pentru meciul cu Georgia şi, respectiv, la Caracal, pentru tineretul lui Săndoi – cei care socotim că ceea ce se […]

Da, Urzicenii pun presiune pe lăudăroşi!

Cred că sîntem mai mulţi de 2.000 – cîţi au fost miercuri pe Dinamo pentru meciul cu Georgia şi, respectiv, la Caracal, pentru tineretul lui Săndoi – cei care socotim că ceea ce se întîmplă cu Urzicenii este, conform fericitei formule a lui Radu Banciu, „excelent pentru fotbalul românesc”. Cîte fenomene sînt azi excelente în soccerul nostru? Oricît am încerca să fim de generoşi – grea încercare! – nu putem numi decît unul singur: pe acesta, Urzicenii lui Dan şi MM, plus patronul lor, al cărui chip şi glas, curat incredibil!, nu le-am audiovăzut niciodată. Mi-aş permite să contrez uşor laudele zilei, scriind că nici nu mă interesează dacă vor lua sau nu titlul de campioni, deşi acest gînd m-a vizitat intens ştiţi cînd? Nu, nu în meciul cu Dinamo, ci cu mult înainte, în Giuleşti, cînd au învins Rapidul în stil de „mare campioană”. Precizez: campioană a României. Prudent, fiindcă la orizont apărea Hamburgul evident inaccesibil, am tăcut în scris, dar am comunicat-o unor amici. Ca să mă reabilitez după delictul acesta de neîncredere, vin azi şi spun că, indiferent dacă vor fi sau nu campioni, demonstraţia lor în această toamnă este cea mai tare şi inteligentă replică la fenomenul cel mai insuportabil, cel mai nociv, cel mai prostesc din viaţa fotbalului românesc, şi anume: lăudăroşenia. Se ştie a cui. Se ştie cine sînt campionii ei, de la Liga lu’ Mitică pînă la cluburile istorice.

Cu aşa-zişii ei refuzaţi. Cu nebunul ăsta, prea nebunul Dănuţ Petrescu, pe care l-am văzut cum nu se putea uita, ca orice copil, la un penalty în favoarea lui, într-o biată optime de Cupă a României, cu orăşelul ăsta care poate încăpea în Ghencea, Urzicenii aceştia constituie cea mai clară şi copleşitoare victorie asupra fanfaronadei; se mîrîie că fac presiuni asupra arbitrilor (şi fac, nu o dată!), dar cea mai mare presiune Urzicenii o pun pe lăudăroşii aceia de mare agresivitate a trabucului şi a buricului, pe care numai eleganţa lui Cornel Dinu i-a putut numi „acţionari prea emotivi”, cerîndu-ne nouă, celor cu sînge rece, o anumită înţelegere faţă de ei. Am atîta sînge rece ca să mă bucur, fie şi pentru una sau două etape, de prezenţa Urzicenilor Valahorum în fruntea clasamentului. Păstrez energie pentru a suporta şi o deziluzie, căci aşa e în fotbal, în cer, pe pămînt şi în tenis. Apropo, aş îndrăzni să le urez să aibă, cît de cît, soarta unui Federer; nu mai e primul din lume, dar la Shanghai a făcut cele mai frumoase partide, exact cum a spus CT Popescu. În meciul cu Murray, l-am auzit pe Chican exclamînd la un schimb fabulos: „O, Doamne, sublim!”. Avea dreptate. A doua zi, cu Davîdenko, Murray era de nerecunoscut. A-l învinge pe Federer încă lasă urme grele. Am curiozitatea să văd ce urme va lăsa experienţa Urzicenilor.