Nici Capello, nici Mourinho…

Un singur om  poate antrena azi Steaua. Ei, cine?

Desigur că marţi seară, la voleul acela fantastic al lui Keita pentru 2-1, m-am gîndit imediat la meciul cu Franţa, la acel prea recent 2-2 constănţean. Desigur că la 2-2, cu […]

Un singur om  poate antrena azi Steaua. Ei, cine?

Desigur că marţi seară, la voleul acela fantastic al lui Keita pentru 2-1, m-am gîndit imediat la meciul cu Franţa, la acel prea recent 2-2 constănţean. Desigur că la 2-2, cu Benzema marcînd lejer de lîngă Rădoi şi Goian, mi-a trecut prin minte că voi reînvia articolul de săptămîna trecută, cel cu nevroza defensivă. Noutatea a fost 3-2-ul din ultimele minute ale primei reprize. Asta nu se mai întîmplase de multişor poveste, Steaua să revină în aceleaşi 45 de minute după 2 KO-uri. În repriza a doua – în care Lyonul a făcut 3-0, exact cît dăduse anul trecut în 90 de minute! – după 3-3-ul simplu şi clar al lui Fred şi mai ales la 3-4, cu latul impecabil al lui Benzema, mi-am scris cu litere mari în carnet doar atît: Boro!

Semifinala aceea pe care Steaua o avusese în buzunar, semifinala de groază, aia despre care mi s-a spus că la pauză, în vestiar, steliştii au fost uşor gazaţi… La 5-3 pentru Lyon, cu Fred atît de liber că avea timp să reia fără greş după un plonjon al lui Zapata, am avut puterea să-mi păstrez surîsul din minutul 86, cînd intrase Kapetanos, recomandat ca acel care a egalat cu Otopenii…

Ce se mai poate spune? Că nu am fost şmecheri – vorba lui Lăcătuş, om care poate numi şmecherie ideea netedă de a fi stat mai sus în repriza a doua? Că trebuia – cum zice cel mai priceput om dintre Ghencea şi Pipera – să fi jucat ca Insulele Feroe, cu toţi 11 retraşi într-o apărare de care n-ar mai fi trecut nimeni de pe lumea asta…? Că e inadmisibil să pierzi cînd conduci cu 2-0 şi 3-2? Nu e inadmisibil decît dacă habar nu ai ce înseamnă fotbalul şi valorile lui, dincolo de bugete, cazinouri şi marţuri. Lyonul este încă printre cele mai bune echipe ale Europei, Steaua sub primele 100. Dar – aşa cum sună zicerea din veac – nu pentru asta o iubim. În acest sens, mă număr printre aceia – tot mai numeroşi şi mai glumeţi, căci fără haz de unde har în fotbal? – care susţin că nici Capello, nici Mourinho, nici un geniu al antrenoratului nu poate azi salva Steaua din criza, da, criza ei. Decît un sigur om. Ei, cine…? Ce, sînteţi „nebuni la cap” să nu ştiţi cine poate fi azi cel mai potrivit antrenor al Stelei, cel mai eficace şi mai economicos? Numai ticăloşi, de nu „comunişti” ca Balint pot avea răutăciunea de a zice că cine vine la Steaua azi antrenor e ori inconştient, ori masochist. Acela la care ne gîndim nu poate fi nici una, nici alta, el a inventat (textual-oral) filosofia, psihologia, pedagogia şi e decis să nu promoveze antrenori, ci performanţe. Ar fi o performanţă să nu ştiţi despre cine e vorba.

În ce priveşte Clujul, e cazul să o judecăm cu o blîndeţe ironică; chiar dacă obosim calculîndu-i şansele pentru locul 3 în grupă, jucăm în cîştig. La Bordeaux a fost inhibată de propriile performanţe. Meciul ei cel mai european rămîne acela cu Dinamo din campionat, iar cel mai cumplit, probabil, cu U Cluj, în Cupă. E hazul non-european al Ligii lu’ Mitică.