În numele deşteptăciunii

Contează foarte mult ce va urma. Mai mult decît oricînd

Dacă, aşa cum am fost îndemnaţi cu voioşie, sînt dispus „să trecem” peste ofsaidul din care a marcat Bănel, cred totuşi că mai sînt cîteva evidenţe peste care nu putem […]

Contează foarte mult ce va urma. Mai mult decît oricînd

Dacă, aşa cum am fost îndemnaţi cu voioşie, sînt dispus „să trecem” peste ofsaidul din care a marcat Bănel, cred totuşi că mai sînt cîteva evidenţe peste care nu putem trece. Prima ar fi aceea că Steaua a fost mai deşteaptă decît o Galată mult prea nervoasă şi, oricum, deloc teribilă. Că li s-a scris steliştilor pe tablă: „Jucaţi cu inima!” nu trebuie să ne facă să ignorăm această deşteptăciune de care se vorbeşte prea rar, mereu confundată la noi cu şmecheria şi înjosită ca atare, preferîndu-se clişeul dăruirii pe viaţă şi pe moarte. În fond, şi turcii s-au dăruit, dar fără acea inteligenţă fotbalistică de care depinde mai totul, inclusiv primele şi bonusurile. Sîntem de obicei predispuşi să ne fălim cu eroismul în defensivă, mai ales acela dintre minutule 75 şi 90, uitînd de această facultate eminentă a minţii. „Am fost mai deştepţi”, nu sună, vai, atît de grandios ca „Am fost eroici”. De aceea mi-a plăcut nu numai jocul lui Rădoi – care a făcut unanimitatea elogiilor cum de la Hagi nu s-a mai întîmplat, ci şi ceea ce a spus imediat după izbîndă, fiind singurul care a vorbit despre mintea fotbalistului într-un meci decisiv. Calmul şi echilibrul lui mi s-au părut exemplare – chestia cu statuiile o socotesc o ironie şi ea binişor găsită, infinit superioare declaraţiilor patronale care pendulau între emfază şi ipocrizie, între „vom trece de grupe” şi „nu mai contează ce urmează”… Cum nu mai contează?

În numele acestei deşteptăciuni, cred că e cazul să spunem răspicat: contează foarte mult ce va urma. Mai mult decît oricînd. La a treia calificare consecutivă a Stelei în Liga Campionilor, nimeni nu se mai poate mulţumi cu o prezenţă amabilă, cu o trecere simpatică a cîtorva granzi prin urbele noastre, cu cîteva meciuri mai mult sau mai puţin onorabile, cu cîteva mîngîieri ale orgoliului şi un punct, două, trei luate la plesneală. Nu discut de CFR Cluj la prima sa aventură, marcată de un destin haios care o aruncă în aceeaşi urnă cu Famagusta aceea. Dar Steaua – onest vorbind, indiferent cui îi convine sau nu, singura noastră echipă care îi putea elimina pe turci – nu mai e o fetişcană la primul amor cu Europa. Nu ne mai putem umfla pieptul mîndri că şefii ei vor vedea la Monte Carlo tragerea la sorţi a grupelor, închinîndu-se febril ca să cădem cu tot ce-i mai accesibil. Geo Bogza îi spunea odată unuia care se lăuda că l-a prins pe Dumnezeu de un picior: „Fii atent, Dumnezeu are şi El două picioare!”.