Perfectul simplu şi complicat

La ce trebuie să rezistăm şi noi, şi Rădoi

Steaua, chiar dacă a pierdut la Vaslui, nu e o echipă de tinichea, şi chiar dacă joacă slab în campionat – nu mai bine decît pe vremea lui Hagi – la […]

La ce trebuie să rezistăm şi noi, şi Rădoi

Steaua, chiar dacă a pierdut la Vaslui, nu e o echipă de tinichea, şi chiar dacă joacă slab în campionat – nu mai bine decît pe vremea lui Hagi – la Istanbul nu a trăit o tragedie, ci, dimpotrivă, a făcut un meci în care am auzit de cîteva ori cuvîntul „perfect”. Scor perfect mulţumitor, calificare perfect posibilă – mie, ca să fiu perfect sincer, mi s-a părut neverosimil şi plăcut acel 2-0 din minutul 13, din două faze de un comic aproape perfect şi el. Desigur că – precum lui Rădoi şi atîtora dintre noi, rimă cu totul valabilă… – mi-au trecut prin minte patru litere: Boro… N-a fost ca acolo, căci, aşa cum ni s-a spus frumuşel, „Steaua a rezistat exemplar”. Problema rămîne: de ce este exemplar să rezişti cînd ai 2-0 în minutul 13?

Cred că lucrează aici o veche imperfecţiune, ca să mă exprim elegant: după ce de o viaţă echipelor româneşti le este foarte greu să răstoarne un scor nefavorabil, acum se accentuează dificultatea de a menţine şi consolida un rezultat bun, foarte bun, fie el neverosimil, norocos sau nu. Piţurcă ne-a dat dreptate celor care am scris că în meciul cu Italia nu ratarea lui Mutu a fost marea catastrofă, ci rapiditatea cu care Panucci a egalat. Lăcătuş, la Istanbul, s-a plîns că Nonda a făcut prea repede 1-2 şi, aş adăuga, inadmisibil de uşor, 2-2, în primul minut al celei de a doua reprize. De aici decurg două nelinişti gata să devină ofticante. Steaua porneşte în retur cu prima şansă pe hîrtie, ceea ce nu e deloc o binefacere pentru psihicul ei, presat permanent de pronosticurile euforice şi aberante ca acela de anul trecut, cînd, după primul eşec în grupă, am fost asiguraţi că va face 12 puncte.

Noi şi Rădoi trebuie să rezistăm exemplar la asemenea presiuni interne. Pe de altă parte, Galata – oricît de slăbuţ a jucat acest meci – e totuşi din Turcia, acolo unde nu prea contează dacă ai condiţia fizică perfectă; dacă nu ai condiţie fizică, ai nebunie, ca să mă exprim perfect irezonabil; ei sînt în situaţia care le place cel mai mult, şi anume: scorul nu e bun, dar meciul mai are 90 de minute. Dincolo de aceste complicaţii, eu, unul, gîndesc simplu: tot Rădoi, tot Petre Marin şi tot Goian sînt reperele solide. Bănel? Mă rog, cît timp nu am uitat strigarea din defilările de 23 August: „Trăiască clasa muncitoare!”, fie şi Bănel, neuitînd totuşi orbitorul luft din careu şi şutul acela de 3-2, dar perfect paralel cu poarta, din minutul 90. Străinii? Propun aici o tăcere, dacă nu de aur, în euro. Un bun prieten, stelist 100%, mi-a şoptit ceva 99% interesant: „De ce m-aş enerva mai puţin la o ratare a lui Arthuro, decît la una a lui Vali Badea?”. În ce mă priveşte, eu stau mai departe cu ochii pe BATE Borisov (1-0 la Sofia!) şi pe Famagusta (3-0 cu Olympiakos Pireu!). M-aţi înţeles?