Noi, aceştia, previzibili……

O poziţie incomodă să mergi cu fruntea sus şi cu ochii în pămînt

Fireşte că nu-i uşor să vii de la Euro cu fruntea sus şi cu ochii în pămînt, totuşi, chiar în această poziţie incomodă, întreb: dacă Piţi şi […]

O poziţie incomodă să mergi cu fruntea sus şi cu ochii în pămînt

Fireşte că nu-i uşor să vii de la Euro cu fruntea sus şi cu ochii în pămînt, totuşi, chiar în această poziţie incomodă, întreb: dacă Piţi şi ai lui au jucat exasperant de previzibil, noi, aceştia, nu le sîntem pe măsură, la fel de previzibili? Care noi, aceştia? Ei, care? Se ştiu de o viaţă, dinainte de inventarea temporizării. Cei care, după război, au deşteptăciunea mai dezvoltată decît vitejia. Cei care au spus sus şi tare că nu facem nici un punct şi acum sînt scandalizaţi că am făcut două – amîndouă netrebnice. Cei care după meciul cu Franţa au zis că aşa şi numai aşa trebuia jucat – fără scrupule – şi acum urlă că de ce nu am bătut Franţa. Cei la fel de vehemenţi în miştouri cît şi în incompetenţă. Cei numiţi perfect de Vali Moraru: „Prizonierii ultimei imagini”. Repet: toată această dezlănţuire nu a fost previzibilă? Adaug imediat că nu am aproape nimic împotriva ei, dacă toţi aceştia ar recunoaşte mai întîi pe toate computerele că nu au ieşit cu miile în pieţe să-i ceară, înainte de Euro, lui Piţurcă să renunţe la stilul lui morbid fără de care nu s-ar fi adunat, tot acolo, sperînd că o „să-l minţim” şi pe Van Basten.

Personal, nu sînt bulversat, ci doar mîhnit. Mîhnit pentru că am avut dreptate cînd am întrebat – din timp, aici – ce vom face la 1-0 pentru noi sau la 0-1, acestea părîndu-mi-se problemele majore. Am văzut ce-am făcut: la 1-0 cu Italia, imediat 1-1, eroare mai gravă decît ratarea penaltyului. În meciul cu Olanda, la 0-1 pentru Italia dincolo, a fost şi mai clară neputinţa crasă de a răsturna nefavorabilul. Echipa asta nu o are printre calităţile ei indiscutabile pe aceea supremă: dezinvoltura în performanţă. Ea e încrîncenată într-o disciplină tactică lipsită de exuberanţă. Ea nu poate bate pe oricine, dar poate scoate un meci nul în faţa oricui. Nu e chiar un rahat, dar nici o mare brînză.

Încît imprevizibile pentru mine rămîn frumoasa răcnire a imnului naţional. Galeria română – cu humorul acela al familiei Mutu, Muta şi Mutulică – şi mai ales dimineaţa asta în care caut, între mîhnire şi luciditate, să-mi explic de ce România nu s-a calificat în dauna Franţei şi a Italiei la un European de fotbal. Incredibilă dimineaţă!